Autobuzele școlare, folosite pentru vizite universitare, nu pentru transport electoral, clarifică ministrul Educației
1554
Ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun, afirmă că unii politicieni ar fi distribuit pe rețele sociale imagini cu autobuze școlare, susținând că acestea ar fi fost utilizate ca mijloace de transport electoral.
Este vorba despre elevii din diverse raioane care au venit la Chișinău pentru a vizita universitățile, inclusiv Universitatea Tehnică a Moldovei. Aici sunt amplasate două secții de vot pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România.
„Anumiți politicieni și paginile asociate acestora, fără nici o rușine, au început să răspândească poze cu autobuzele școlare folosite în cadrul campaniei naționale Învață în Moldova, insinuând că ele ar fi fost utilizate pentru transport electoral”, a scris oficialul pe pagina sa de Facebook.
„Situația reală este diferită. În cursul zilei de ieri, mai multe sute de elevi din întreaga țară au venit la Chișinău pentru a vizita universitățile.
Inclusiv Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul unei activități organizate de Ministerul Educației și Cercetării pentru a promova studiile universitare în Republica Moldova.”
La Universitatea Tehnică a Moldovei, în clădirile de pe strada Studenților 9/9 se află secțiile de votare nr. 15 și 16.
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















