Nicolae Negru // Mărul transnistrean sau strategia azeră și strategia moldovenească
4032
Semne diacritice
Anunțul că, de la 1 ianuarie 2024, republica nerecunoscută a Carabahului de Munte își încetează existența după 35 de ani de eforturi militare, diplomatice ca stat independent, ne duce volens-nolens cu gândul la soarta „republicii moldovenești nistrene” din coasta noastră, care a existat până acum în ideea că într-o bună zi se va recontopi, într-o formă sau alta, cu Rusia. Cât va mai rezista și ea nerecunoscută? Și care e rostul acestei rezistențe, când nici măcar Rusia care o întreține nu îi recunoaște independența? Ce să mai aștepte?
E adevărat, odată cu începutul războiului din Ucraina, când trupele ruse ocupaseră Hersonul, se îndreptau spre Nicolaev și visau să ajungă la Odesa, se vorbea și despre perspectiva „eliberării” Transnistriei, dar de atunci aceste șanse au scăzut mult în loc să crească. În condițiile când armata rusă se îndepărtează, pas cu pas, nu se apropie, transnistrenii, dacă sunt raționali, nu pot să nu se întrebe ce va fi cu „republicuța” lor, dacă Ucraina învinge în acest război declanșat de Putin.
La Chișinău, unii laudă și recomandă determinarea și strategia azerilor, care au elaborat un plan și pe parcursul a 35 de ani l-au pus în aplicare, acumulând mijloace militare și așteptând momentul favorabil, din punct de vedere geopolitic, pentru atac. Un rol important l-a jucat și Turcia, cu care Azerbaidjanul se află în tandem geopolitic determinat de comunitatea de limbă, cultură și istorie, ele construindu-și relațiile în formula „două state, un popor”, ca în cazul Republicii Moldova și României.
În cazul nostru, strategia e mai curând lipsa de strategie. Se acționează ca răspuns la problemele curente, în dorința, nu întotdeauna concretă, a găsirii unei soluții pașnice de conviețuire comună și a evitării, cu orice preț, a forței militare, în speranța că transnistrenii vor înțelege lipsa de perspectivă a stătulețului lor parazitar, trăind din pomenile Moscovei, și vor accepta benevol să se integreze în Republica Moldova. Am putea-o numi strategia mărului copt, care cade din pom fără să-l scuturi, sau a parei mălăiețe, care ajunge inevitabil în gura lui nătăfleață.
„Strategia” respectivă, cristalizată pe parcurs, se arată acum nu mai rea decât cea azeră și e posibilă, fiindcă, spre deosebire de Azerbaidjan, unde între armenii din Karabah și azeri mocnește un foc al discordiei etnice, religioase, nu de azi și nu de ieri, conflictul nostru are rădăcini ideologice, geopolitice, de natură recentă; ceea ce ne desparte pe noi de pe malul drept al Nistrului de cei de pe malul stâng sunt planurile de viitor, modul cum vedem relația cu trecutul.
Transnistrenii nu se pot sau nu s-au putut despărți de Imperiu, se simt legați strâns de el, în ciuda faptului că sunt separați teritorial de „matușca” Rusia. Dar îi mai macină pe ei fobiile sovietice, mai acceptă să fie folosiți ca masă de manevră și carne de tun în serviciul imperialismului rus? Se mai tem ei (dacă s-au temut) de români, le repugnă reUnirea Republicii Moldova cu România sau integrarea europeană?
Conform estimărilor Ziarului NAȚIONAL, peste 76 la sută din transnistreni și-au luat cetățenia moldovenească, ceea ce ar însemna că atitudinea lor față de Republica Moldova se schimbă, nu e cea de la început. Oamenii de afaceri transnistreni care își exportă producția în afara Republicii Moldova nu o pot face decât înregistrându-se la Chișinău, integrându-se în spațiul economic național. Curând s-ar putea chiar să plătească impozite în bugetul nostru public. Sunt și alte exemple de schimbare de situație și atitudine sau de „evadare” a transnistrenilor din țarcul separatist construit pe banii Moscovei. Nu putem ști câți dintre ei s-au închis acolo benevol și câți ar prefera să renunță la „statalitatea” transnistreană, dar este evident că Chișinăul trebuie să se pregătească pentru momentul când „fructul” va cădea. Oricât de mălăiață, fără o strategie adecvată de reintegrare, „para” transnistreană ni s-ar putea opri în gât.
13.08.2025
11:00
2564
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3790
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
97568
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
55553
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
38518
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
38868
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
39523
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
39798
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
40271
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
39952
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
39850
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38256
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
19.06.2026
20:58
197
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
345
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
338
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
388
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
394
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
456
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
507
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
448
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
552
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
523
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
429
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
510
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
585
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
672
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
762
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
760
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
690
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1007
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
926
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
693
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
768
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1050
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
862
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1108
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1379
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














