„Malul stâng întreabă malul drept”
5129
Semne diacritice
În această săptămână, fiind plecat din Chișinău, am ratat două lansări de carte,
Malul stâng al Nistrului sau al Prutului pune întrebări malului opus? – m-am întrebat intrigat de titlul primei cărți (pe cea de-a doua abia urmează să o procur). Răspunsul îl găsim imediat cum parcurgem sumarul. Irina Nechit, în ipostaza de poetă, dramaturgă și jurnalistă culturală cu experiență, adresează întrebări din partea noastră unui număr impunător de persoane, peste patruzeci la număr, de pe malul drept al Prutului.
Printre aceștia sunt Principesa Moştenitoare Margareta și Principele Radu ai României, scriitorul, eseistul Dan C. Mihăilescu, poeta Ileana Mălăncioiu, Teodor Baconschi, scriitor, diplomat, ex-ministru de Externe al României, Alex. Ștefănescu, Eugen Negrici, critic, istoric literar, profesor
Dincolo de pretextele obișnuite sau mai puțin obișnuite ale interviurilor, dincolo de cunoașterea unor persoane extraordinare, de prim rang, ale culturii, literaturii române, linia dominantă a discuțiilor purtate de-a lungul a nouă ani este relația personală și, când e cazul, instituțională cu Basarabia, cu românii basarabeni. Pornind discuția de la diferite evenimente literare, teatrale etc., autoarea ajunge neapărat la tema „Prutului”, vrea să știe cum suntem văzuți noi, cei de pe malul stâng, de cei de pe malul drept.
Cartea reflectă niște imagini ale României artistice de azi, dar și imaginea românilor din Republica Moldova în conștiința României artistice. Și, trebuie să constatăm, aceasta nu e întotdeauna măgulitoare. Există interes natural pentru malul stâng, dar viața merge înainte, nu se oprește din cauza că basarabenii încă nu s-au trezit bine, încă nu s-au lămurit cine sunt și încotro se îndreaptă. Chipul malului stâng, chiar și atunci când e privit cu bunăvoință și mult drag, e încă în ceață, arată confuz, contradictoriu și nu inspiră întotdeauna încredere („al cui agent este?”), chiar în pofida optimismului că „într-o zi, România se va ridica reîntregită”. În cazul dat, subiectivismul sincer al răspunsurilor e o valoare în sine, ca o garanție a autenticității.
Irina Nechit nu ezită să pună degetul pe rană, să insiste asupra unor nuanțe clarificatoare. Modul ei de a întreba este de cele mai multe ori direct, de o ingenuitate căreia nu-i scapă esența, complexitatea problemei abordate. „Unde și când ați învățat limba română?” – o întreabă ea pe Principesa Margareta, iar pe criticul și istoricul literar Alex. Ștefănescu îl provoacă să se „justifice” de ce scrie accesibil.
Printre cei de pe malul drept, întâlnim și câțiva basarabeni, - actorul și regizorul Ion Sapdaru, scriitoarea Liliana Corobca, jurnalista Eugenia Guzun, istoricul de artă Vladimir Bulat, stabiliți în România după 1991, pe care îi citim cu interes. Privindu-ne de dincolo, ei nu par entuziasmați de ce văd, noi nu învățăm din propria noastră experiență. „Republica Moldova va fi cu România sau nu va mai fi”, ne spune Ion Sapdaru, devenit faimos
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu















