Nicolae Negru // Loialitatea lui Alexandr Stoianoglo

Semne diacritice

Printre mai multe întrebări ce le ridică apariția lui Alexandr Stoianoglo ca posibil candidat la funcția de președinte din partea PSRM este și una legată de etnia sa: vor vota alegătorii noștri un președinte aparținând unei minorități etnice nu tocmai prietenoase, ba chiar ostile de multe ori aspirațiilor și tendințelor manifestate de majoritate: pe parcursul acestor peste treizeci de ani de independență, găgăuzii din autonomie au preferat să voteze politicieni proruși, s-au lăsat folosiți de Moscova în jocurile ei geopolitice, împotrivindu-se irațional integrării europene, apropierii Republicii Moldova de România, în pofida realităților economice și comerciale (în România se exportă peste o treime, iar în UE – peste două treimi din mărfurile noastre).

Cel mai concludent exemplu în acest sens este așa-zisul referendum din 2 februarie 2014 (înaintea așa-zisului referendum din Crimeea), când 98,47% din alegătorii UTA Gagauz-Yeri au votat pentru integrarea în Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan), integrarea europeană a fost preferată de doar 2,57% (1 718 alegători pentru și 66 643 împotrivă)!!!

Protestul găgăuzilor împotriva venirii la Chișinău a lui Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, e cea mai recentă demonstrație cu câtă ușurință se lasă găgăuzii atrași în acțiuni antioccidentale și antiromânești, în condițiile în care întreprinderile din regiunea autonomă exportă în Rusia doar 8% din producție, iar în UE - peste 60%, inclusiv România - 26%.

Unii politicieni găgăuzi, foarte puțini la număr, ajung totuși să realizeze că nu poți face politică „mare” băgând bețe în roțile majorității. Un exemplu din cele mai vizibile este Irina Vlah, fosta bășcăniță, care, în ultima vreme, încearcă să se dea drept exponent al intereselor tuturor cetățenilor Republicii Moldova și primul lucru pe care l-a făcut în acest sens s-a declarat adeptă a integrării europene, a însușit cât de cât limba română și chiar a admis că vorbește româna.

Probabil, alegătorii au observat aceste și alte metamorfoze sugerate de consultanții ei politici, însă, cu toate eforturile Irinei Vlah de a se prezenta ca o adevărată alternativă națională feminină, democratică și proeuropeană în raport cu președinta Maia Sandu - pe care o atacă zi și noapte cu o vehemență tot mai accentuată, așa încât dacă președinta noastră și-ar lua vacanță, Irina Vlah ar rămâne fără front de lucru – sondajele de opinie nu fixează schimbări spectaculoase de atitudine în privința fostei bașcane.

Judecând după intențiile de vot ale alegătorilor, schimbarea la față a Irinei Vlah nu i-a impresionat, imaginea ei pare să rămână cea de pe panourile cu albastrul drapelului rus și inscripția „Vmeste s Rossiei” („Împreună cu Rusia”), deși vorbește altceva. (Reflexele o domină, totuși. De exemplu, în loc să sărbătorească cu majoritatea moldovenilor Sânzâienele, ea a organizat în ziua respectivă, la Drochia, o sărbătoare rusească. Vrea ea să conducă majoritatea ignorând-i tradițiile?)

Din acest punct de vedere, Alexandr Stoianoglo arată mai bine, vorbește mai bine românește și până acum a încercat să demonstreze că este un politician integrat, care, cel puțin, nu se opune voinței majorității moldovenilor. Ca membru al Partidului Democrat, el nu a susținut așa-zisul referendum al găgăuzilor din 2014, considerându-l ilegal, dar... a declarat că le respectă preferințele, invocând „anumite probleme în dialogul dintre Chişinău şi Comrat”, evitând să se refere la Rusia ca inspirator al acțiunilor destabilizatoare din Republica Moldova.

Nu ne aflăm în anul 1989, când ne emoționa și ne entuziasma oricine era capabil să rostească o frază în limba noastră. După peste treizeci de ani de statalitate, ar fi timpul ca aspiranții la posturi publice să poată vorbi limba română oficială a statului fără niciun fel de probleme. Acesta e minimul respect pe care trebuie să-l demonstreze ca să poată fi eficient, chiar dacă intenția e de cal troian. Fiți de acord: un președinte vorbind stâlcit limba oficială a statului pe care îl reprezintă nu arată bine. Nu este capabil sau nu vrea, e totuna în cazul dat.

Dar dincolo de problema lingvistică, în cazul domnului Stoianoglo rămâne problema loialității față de Rusia. Va reuși el ca politician, ca un eventual președinte, să-și depășească condiția etnică și să spună un adevăr neplăcut pentru Moscova? De exemplu, cui îi aparține Crimeea? Sau cine e responsabil pentru războiul din Ucraina? Făcând abstracție de relațiile sale cu Dodon, Platon, Plahotniuc, vor reuși alegătorii noștri să-l aprecieze pe Stoianoglo în afara apartenenței sale etnice, îl vor socoti pe deplin integrat, loial statului Republica Moldova? Ar fi naiv să se creadă că unii concurenți electorali nu vor pune această întrebare.