Întâlnire „de vârf” între două marionete

Semne diacritice

După gestul urât, primitiv, cu cetățenia lui Băsescu, Dodon își dă aere de făcător de gaură în cerul reglementării transnistrene. La întâlnirea de miercuri cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, președintele socialist a ținut să sublinieze că aceasta ar fi prima întâlnire „la nivel de conducere de vârf, în perioada de după anul 2008”. Este cumva Krasnoselski omologul lui Dodon, șef al vreunui stat?

Da, este, dacă e să discifrăm „finețurile” din comunicatul de presă al Președinției Republicii Moldova. Tiraspolul, mai puțin sensibil la interpretările Chișinăului, spune lucrurilor pe nume: la Tighina a avut loc întâlnirea „prezidenților” Pridnestroviei și Republicii Moldova. Și presa rusă a trâmbițat despre „întâlnirea istorică a președinților” sus-numitelor „țări”.

Lauda stupidă a lui Dodon nici măcar nu e corectă din punct de vedere cronologic. Ultima întâlnire a lui Voronin cu liderul separatist Igor Smirnov, soldată cu o ditamai declarație trădătoare ce anulează angajamentul Rusiei de la Istanbul privitor la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, a avut loc, în prezența președintelui rus de atunci, Dmitri Medvedev, nu în 2008, ci pe 18 martie 2009, la Barviha.

Iar întâlnirile lui Filat cu Smirnov pe stadionul „Sheriff” din Tiraspol, ale lui Leancă cu Șevciuk, în Germania, nu erau de „nivel înalt”? Sau nivelul premierului Republicii Moldova nu e suficient de prestigios pentru un cogeamite „prezident” al unei „republici” care, cel puțin oficial, este parte a teritoriului Republicii Moldova?

Cu morga fudulului împlinit și a deschizătorului de drumuri bătătorite, Dodon ne promite că „în viitorul cel mai apropiat” vor avea loc o altă „întâlnire la nivel înalt”, în cadrul căreia se vor discuta „un set de soluții” pentru chestiunile discutate miercuri. Ascunzându-se în spatele grijii false față de cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, el încearcă din răsputeri să realizeze planul Rusiei de a obține, în prima etapă, concesii care le-ar oferi transnistrenilor beneficiile și confortul unui stat recunoscut, fără ca ei să accepte cetățenia Republicii Moldova. E vorba, în primul rând de plăcuțele auto fără însemnele Republicii Moldova și dreptul de a circula cu ele în Europa, recunoașterea diplomelor de studii, un prefix propriu pentru convorbirile telefonice internaționale și alte lucruri care le produc incomodități separatiștilor.

Moscova nu își face iluzii că statul separatist transnistrean ar avea viitor în condițiile actuale de război cu Ucraina. În afară de faptul că e tot mai greu de întreținut, contează că transnistrenii își pierd răbdarea și votează cu picioarele împotriva „statalității” catastrofice, o jumătate din populație părăsind deja regiunea separatistă. E un procent mai mare decât pe malul drept al Nistrului.

Dacă obține recunoașterea de facto a statului separatist, mai rămâne doar un pas până la federalizarea Republicii Moldova. Astfel, o situație perdantă se transformă în una câștigătoare pentru Rusia: ea dă jos povara întreținerii Transnistriei, punând-o pe umerii firavi ai Republicii Moldova și, implicit, ai României, ai Occidentului în general, recăpătându-și în schimb pârghia de influență asupra politicii interne și externe a Chișinăului.

După cum s-a mai spus, în cazul în care reușește să federalizeze Republica Moldova, Moscova poate vinde modelul „reglementării” transnistrene europenilor, Berlinului și Parisului, în primul rând, pentru a-l aplica împreună împotriva Ucrainei. De altfel, la presiunile Moscovei asupra Chișinăului, ca acesta să recunoască de facto statul autoproclamat, a pus umărul și Berlinul, care a deținut anul trecut președinția OSCE și își dorea să predea mandatul cu „progrese” pe potriva ponderii sale europene, neatinse de alții. Începutul campaniei electorale prezidențiale a salvat Republica Moldova de o decizie rușinoasă.

Acum Dodon își asumă rolul de cal troian al Rusiei în cetatea Chișinăului. Întâlnirile sale cu Krasnoselski sunt ale unor marionete care diferă prin faptul că liderul de la Tiraspol se comportă mai demn, ca un „prezident” adevărat, în timp ce președintele Republicii Moldova se umilește, terfelindu-și funcția, dar și suveranitatea și independența ale căror garant ar trebui să fie. Vorbind demagogic despre „binele oamenilor”, Krasnoselski nu cedează niciun milimetru din „independența” celor câtorva raioane ocupate de armata rusă, pe când Dodon este gata să dea Republica Moldova pe mâna Moscovei în orice clipă.

De dragul adevărului, trebuie să spunem că în mod similar și-au început carierele prezidențiale și Lucinschi, și Voronin, care au avut și ei iluzia soră cu naivitatea că Moscova va sacrifica Transnistria și își va retrage armata pentru bucuria de a-i vedea președinți ai Republicii Moldova.

Oricum, acțiunile lui Dodon, energice și răsunătoare, nu contează decât simbolic, ca zurgălăii de la sanie. Rămâne să vedem încotro va mâna caii vizitiul care se numește, o știe toată lumea, „coordonator executiv”.