Filat va fi următorul premier? Complicitatea lui Munteanu
3793
Semne diacritice
Prezent la slujba Învierii de la Catedrala „Nașterea Domnului”, șeful statului Nicolae Timofti a fost flancat de Andrian Candu, președintele Parlamentului, și Vlad Filat, președintele fracţiunii parlamentare a PLDM. Alături de Candu și-a făcut loc Dorin Chirtoacă, primarul Chișinăului, iar în rândul doi stăteau cu lumânări aprinse mai mulți miniștri. Sărea în ochi lipsa prim-ministrului Chiril Gaburici.
În mod tradițional, premierul face parte din „troica” guvernatoare și lipsa de la această manifestație menită să demonstreze, după 1991, ortodoxia și modestia conducătorilor noștri, coborârea lor în popor, relația de spirit cu „simplii cetățeni” ridică anumite semne de întrebare. Din întâmplare, Filat a ocupat locul lui Gaburici? Ce prevestește această înlocuire simbolică într-un moment de „maximă audiență”?
Unele surse spun că nu este exclusă, într-un viitor nu tocmai îndepărtat, o rocadă la vârful Executivului, din cauza problemei ce s-a iscat în legătură cu studiile lui Gaburici. Deranjează faptul că el nu a prezentat până acum vreun document de studii medii, care ar justifica admiterea sa la o instituție de învățământ superior. După cum s-a mai spus, există multe persoane talentate care au obținut succese remarcabile fără să fi absolvit vreo universitate. Altceva e când de dragul carierei s-ar recurge la falsificări de documente.
Tot săptămâna trecută, o implicare surprinzătoare în destinul politic al lui Vlad Filat a demonstrat-o președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care a spus, la un post de televiziune, că decizia din 22 aprilie 2013 nu-l oprește pe liderul PLDM să ocupe vreo funcție în stat. Ce l-a motivat pe președintele CC să se declare prieten cu Filat e o altă enigmă care ar putea să anticipeze niște aranjamente noi în culisele politicii moldovenești.
Ca Filat să-l înlocuiască pe Gaburici nu numai la biserică, ci și în funcția de premier, e nevoie ca Voronin să fi înțeles că nu are rost să se pună în fruntea Guvernului marionete și că nu are dreptul să stea în calea voinței alegătorilor. Că este împotriva firii să-i ceară lui Filat să găsească un candidat mai bun decât Filat. O altă soluție, în afara alegerilor anticipate, care nu e o soluție rațională, ar putea fi „reformatarea” APME, cu participarea PL, promisă, de altfel, de liderul PLDM.
Oricare ar fi șansele să-l succeadă pe Gaburici, din punctul nostru de vedere, ar fi bine ca înainte de aceasta Filat să obțină câștig de cauză în procesul intentat fostului său coleg de partid Veaceslav Ioniță în cazul BEM. Atât din cauza acuzațiilor în sine, cât și a impresiei că reacția sa a fost întârziată. Chiar dacă dl Ioniță tace de la un timp.
* * *
În urma angajării răspunderii Guvernului Gaburici în fața Parlamentului pe câteva proiecte de legi privind bugetul de stat și politica fiscală pentru 2015, unul dintre cele mai vehemente discursuri împotriva acestei acțiuni l-a ținut deputatul liberal Valeriu Munteanu.
„Este un soi de atac raider care îl face Guvernul minoritar asupra votului pe care l-au dat cetățenii. Cu siguranță că aceste documente ascund multe probleme care le vor resimți cetățenii Moldovei. Aceste documente prevăd instrumente care să compenseze acel miliard de euro care a fost furat prin contribuția guvernării”, a declarat Munteanu, citat de agora.md. Doar Dodon a reușit să se exprime la fel de dur.
Însă, când a venit vorba ca acest „atac raider” să fie oprit, iar „miliardul de euro” salvat printr-o moțiune de cenzură, dl Munteanu a dezertat de pe câmpul de bătaie. Zadarnic a strigat în urma lui Igor Dodon să inițieze propria moțiune de cenzură, dacă nu vrea să-și pună semnătura sub moțiunea socialiștilor.
Fiindcă timp de 72 de ore nu s-a depus vreo moțiune de cenzură, proiectele de legi care „prevăd instrumente care să compenseze acel milliard de euro care a fost furat” se consideră aprobate.
Și în mod firesc ne întrebăm de ce dl Munteanu vorbește mai mult decât face? Nu a promis el în campania electorală să se bată până la capăt pentru interesul poporului sau „un miliard de euro” nu merită efortul unui deputat liberal? Nu cumva gestul său se numește complicitate? Sau să înțelegem că „atacul raider” nu e chiar atât de grav, că „cu siguranță” nu e chiar cu siguranță, iar „miliardul” nu e miliard?
13.08.2025
11:00
1908
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3106
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
66872
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
42228
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
25398
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
25678
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
26365
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
26694
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
27145
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
26895
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
26815
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
26740
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
21.12.2025
22:20
283
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
412
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
572
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
587
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
619
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
764
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
748
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
682
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
770
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
858
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1213
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
812
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
987
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
863
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1105
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
984
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
974
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
963
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1039
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
949
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1222
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1172
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1005
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1052
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1043
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














