Demnitate, fără prostie
2682
Semne diacritice // Dezamăgirile de după evenimentele din 7 aprilie 2009 ne fac să fim prudenți la chemările de a ieși din nou în Piața Marii Adunări Naționale, chiar dacă avem suficiente motive de revoltă
„Mămăliga nu explodează” este formula cea mai cunoscută despre capacitatea de a se autoconsola, despre răbdarea și conformismul românilor în general și al moldovenilor în special. Zilele trecute am auzit o altă descriere a aceluiași fenomen. Dacă îl înjuri pe un moldovean, de pe oricare mal al Prutului, își spune că e bine că nu l-ai bătut. Dacă îl bați, se declară satisfăcut că nu a fost bătut prea tare. Dacă îl bați mai tare, își exprimă mulțumirea de a nu fi fost ucis. Iar când este ucis, se consolează cu gândul că a avut parte de o moarte ușoară.
Vorbeam despre devalizarea BEM și reacția pasivă, anemică a cetățenilor noștri la acest jaf de un cinism și o nerușinare ieșite din comun, care, prin alte părți, ar fi scos zeci de mii de oameni în stradă. Este nu numai un drept, este și o obligație, o datorie morală să le amintim guvernanților că se află „în serviciul poporului”, să nu se lase pradă lăcomiei și propriilor interese.
Pe de altă parte, dezamăgirile de după evenimentele din 7 aprilie 2009, când manifestanții s-au lăsat provocați de persoane dubioase, care urmăreau cu totul alte scopuri decât majoritatea protestatarilor pașnici, ne fac să fim prudenți la chemările de a ieși din nou în Piața Marii Adunări Naționale, chiar dacă avem suficiente motive de revoltă și de punere la îndoială a europenismului actualilor guvernanți. Nu pot fi neglijate complet riscurile pe care le comportă mișcările de acest fel pentru securitatea Republicii Moldova în conjunctura geopolitică actuală. Nu este exclus că de ele pot profita forțe deloc interesate de consolidarea independenței și a cursului proeuropean al Republicii Moldova. Dar nici să-i iertăm pe guvernanții ticăloși, nesimțiți nu se poate. Este un gest de demnitate, de noblețe.
Însuflețiți de reușita protestului din 5 aprilie, la care au participat mii de oameni, grupul de cetățeni adunați în cadrul platformei civice „Dreptate și Adevăr” cheamă din nou lumea în centrul Chișinăului pentru a exercita presiuni asupra actualei guvernări, ca aceasta să întoarcă banii furați de la BEM, să pedepsească hoții și să întreprindă reformele promise până acum în domeniul justiției, să invite misiunea juridică a UE pentru a prelua conducerea Procuraturii Generale, a CNA și CNI, să desconcentreze mass-media și să asigure libertatea de exprimare etc.
Ei sunt nemulțumiți și de faptul angajării răspunderii Guvernului Gaburici în fața Parlamentului pe un pachet de legi privind bugetul de stat și politica fiscală pentru 2015, considerând aceasta o „crimă”, o „uzurpare a puterii”, de asemenea se pronunță împotriva finanțării partidelor din bugetul public, deoarece partidele din R. Moldova sunt niște SRL-uri și nu partide în sensul european al cuvântului.
În general, cu excepția ultimelor două puncte, care din unghiul nostru de vedere sunt discutabile, țin de „tehnologia” politică și nu se rezolvă la mitinguri, revendicările formulate de membrii sus-numitului grup (printre care și unii cu antecedente de conformism patologic) sunt legitime, urgente, în interesul și pe înțelesul majorității cetățenilor R. Moldova. Cu acestea vor fi de acord, cu siguranță, și actualii guvernanți, ba chiar vor spune că sunt în proces de a le realiza, enumerând acțiunile de până acum, începând cu ședința Parlamentului în chestiunea BEM și raportul „Kroll”.
Asta deoarece, din punctul nostru de vedere, se comite o eroare tactică prin faptul că se încearcă „a cuprinde necuprinsul”, a aduna laolaltă toate „restanțele”, toate „crimele” puterii de azi. Pentru eficiența protestelor, revendicările trebuie să fie mai la obiect, mai concrete, eșalonate. De exemplu, reforma în justiție nu se face într-o zi, și nici pedepsirea hoților, pe care nici măcar nu-i cunoaștem. Poate ar fi cazul să se înceapă de la publicarea raportului „Kroll”, ca să se ceară demiterea și pedepsirea unor persoane concrete, altfel există posibilitatea să fie sacrificați noi „țapi ispășitori”.
Unul dintre membrii grupului, mai volubil, mai expansiv, și-a exprimat convingerea că viitoarea manifestație va fi o „repetiție generală” pentru „lovitura de grație” pe care o vor aplica actualului Guvern și actualului Parlament. Ce-ar însemna această „lovitură de grație”, ne rămâne să ghicim.
Dar ar fi bine ca membrii „DA” să fie mai expliciți și să nu se joace cu focul. Până unde sunt dispuși să meargă ei, presupunând că puterea nu va ceda repede? Dacă se dorește o repetare a „Maidanului” din Ucraina, așa cum amenință unii, va trebui să-și asume și consecințele. Ar fi bine ca ei să-și joace doar propriul rol, cu demnitate și chiar cu strictețe, în limitele legii și ale bunului-simț, evitând rolul de „idioți utili” ai cuiva.
13.08.2025
11:00
1908
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3106
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
66872
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
42228
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
25398
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
25678
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
26365
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
26694
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
27145
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
26895
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
26815
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
26740
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
21.12.2025
22:20
283
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
412
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
572
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
587
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
619
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
764
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
748
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
682
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
770
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
858
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1213
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
812
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
987
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
863
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1105
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
984
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
974
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
963
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1039
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
949
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1222
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1172
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1005
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1052
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1043
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














