Convenția Unionistă și votul unioniștilor
5534
Semne diacritice
În cei 27 ani de „independență” ai Republicii Moldova, în Parlament nu a pătruns niciun partid care să-și fi asumat în mod deschis obiectivul reunirii cu România.
Până nu demult, singurele formațiuni declarate unioniste au fost Partidul Național Român (dispărut după moartea regretatului Gheorghe Ghimpu) și PNL, condus de Vitalia Pavlicenco, ambele obținând pe cale juridică dreptul de a include Unirea în statutul lor.
Două formațiuni politice parlamentare, Frontul Popular Creștin Democrat și Partidul Forțelor Democratice, au intrat în Parlament sub steagul realizării „idealului național”, însă, după 2001, PFD a dispărut de pe scena politică, iar FPCD, transformat în PPCD, a renunțat, în 1999, la acest ideal.
Dincolo de faptul că liderul PPCD era un fals unionist, se considera că unionismul nu aduce multe voturi, iar sondajele confirmau acest lucru. În Parlament au existat deputați unioniști „camuflați”, fluturând drapelul „integrării europene”, dar ei nu au constituit niciodată majoritatea și nu au determinat politica și strategiile Republicii Moldova pe termen lung. Este grăitor în acest sens faptul că până acum nu s-a reușit interconectarea energetică cu România și nu s-a construit niciun kilometru de cale ferată cu ecartament european. Cu ajutorul UE, a fost restabilit un singur pod peste Prut, iar sârma ghimpată de la frontieră a fost scoasă abia în 2010.
De la un timp însă, situația pare să se schimbe. Sondajele indică, în ultimii ani, o creștere vizibilă a electoratului unionist.
La 26 martie 2017, au fost modificate statutul și programul PL, adăugându-se printre obiectivele sale și cel al Unirii Republicii Moldova cu România.
Cu toate astea, șansele sale electorale ale partidelor unioniste, inclusiv PL, sunt minime, dacă e să credem sondajelor. De aceea, liberalii încearcă să le sporească prin aderența la blocul PPDA-PAS, care nu au inclus reUnirea cu România printre obiectivele programatice. PPDA și PAS își construiesc strategia electorală pe lupta antioligarhică, anti-Plahotniuc, ca să fim mai preciși, și consideră că participarea la alegeri cu orice alt drapel, inclusiv unionist, este în folosul lui Plahotniuc.
În acest context, își face apariția Convenția Euro-Unionistă, care întrunește 17 ONG-uri și două partide, ce își propun ca „scop suprem” să lupte pentru „afirmarea identității românești” și să participe la alegeri cu o „listă națională” de candidați, considerând că idealul unionist nu trebuie să depindă de conjunctura politică. Această convenție nu poate fi privită cu ochi buni de adepții PL sau ai blocului PPDA-PAS, considerând-o o diversiune.
Dar numele caricatural (din punctul nostru de vedere) nu ar trebui să ne împiedice să fim obiectivi. CEU este o apariție firească și necesară în condițiile de azi, pentru alegătorul dezamăgit de PL sau care înțelege că lupta antioligarhică va mai dura, care vede „urechile” unor foști oligarhi sau mentori antiunioniști în spatele blocului „Acum”.
Apoi, nici nu e cazul să ne agităm prea devreme, de la vorbă până la faptă e o cale lungă, alcătuirea unei „liste naționale” de candidați nu e o sarcină atât de ușoară precum le pare inițiatorilor.
13.08.2025
11:00
2431
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3667
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
91921
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53059
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36059
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
36396
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37051
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37349
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
37802
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
37501
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
37397
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
37404
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
22
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
0
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
539
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
669
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1338
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
872
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
820
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
852
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1457
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
767
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1532
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
747
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
819
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
796
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1557
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
805
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
981
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
895
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
934
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
960
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
1086
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
926
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
1083
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
866
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
938
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














