Andrian Candu și-a scos masca?
8607
Semne diacritice
Săptămâna trecută, spicherul Andrian Candu și-a scos masca de om educat și l-a atacat grosolan pe europarlamentarul Cristian Preda, pentru că a inițiat în Parlamentul European o rezoluție critică la adresa Republicii Moldova, cu scopul de a bloca în continuare cele 100 de milioane de euro promise de Bruxelles Chișinăului ca ajutor macrofinanciar.
Deși „glonțul” rezoluției PE a trecut departe de tâmpla actualei guvernări, adunând doar 90 de voturi pentru din grupul parlamentar al PPE, împotrivă pronunțându-se 174 de eurodeputați, iar 11 abținându-se de la vot, „împușcătura” l-a scos din echilibru pe Candu.
Iritat ca un baron politic, el l-a numit pe Preda „acest individ”, acuzându-l că „își urmărește propriile interese sau (interesele) unor partide de opoziție”, somându-l „să înceteze” și să țină cont de interesele cetățenilor Republicii Moldova și ale UE. Rămâne să ghicim la ce s-a referit președintele Parlamentului moldav, dar ar fi bine ca și el să urmeze propriile „instrucțiuni”.
Prin gestul său nervos, bădărănesc, spicherul nostru, care încerca până acum să-și creeze o imagine de politician inteligent, ponderat, s-a contopit cu masa parlamentară care nu pretinde să strălucească prin comportament, limbaj sau stil al exprimării. Și e păcat, căci o reputație bună se clădește foarte greu, cu anii, dar se distruge foarte ușor, în câteva clipe. O fi obosit Candu să se prefacă civilizat, să simuleze politețea?
În loc să-și îndrepte furia spre europarlamentarul Cristian Preda, dl Candu ar îndrepta-o mai bine spre propria persoană, spre colegii săi de partid și nașul-„coordonator”. Nu eurodeputații PPE sunt cauza vulnerabilității Republicii Moldova.
Dacă cei care au furat miliardul nu s-ar afla în libertate și nu le-ar da cetățenilor jefuiți de ei lecții de comportament, demonstrând că „se poate”, dacă justiția noastră nu s-ar teme și nu s-ar eschiva de la datorie, identificându-i și trăgându-i la răspundere pe hoți, dacă ar găsi și ar întoarce banii furați din sistemul bancar, Preda și colegii săi din PPE nu ar avea motive de rezoluții și faptul acesta nu i-ar întrista. Solidaritatea lor cu unele partide locale nu merge până la inventarea unor probleme.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu















