07:18:37 22.09.2018
 
Stiri

Aleea Clasicilor de sub peretele unui mega-Hotel

Opinii 18.06.2018 09:37 Vizualizări4785 Autor: Ziarul National
Aleea Clasicilor de sub peretele unui mega-Hotel

Semne diacritice

Soarta cinematografului „Gaudeamus” (fost „40 let VLKSM”) mă lasă rece, sincer vorbind, deși mi s-a întâmplat și mie să-l frecventez de câteva ori. Ce va fi construit în locul lui e o altă discuție, a specialiștilor, care să țină cont că dedesubt se află niște morminte. Însă trebuie să ne împăcăm cu gândul că, în general, demolările sunt inevitabile, că nostalgia nu este argument împotriva noilor construcții.

E adevărat că lipsa unui plan general, a unei strategii de reconstrucție și dezvoltare a Chișinăului stimulează natura prădătoare, dezmățul rechinilor imobiliari. Dar acești rechini nu ar fi atât de periculoși, dacă ar funcționa mecanismele de protecție a patrimoniului arhitectonic, istoric și cultural al Republicii Moldova. Formal, avem instituții, funcționari, activiști care să stea de veghe, să oprească buldozerele înainte, nu după ce s-au pus în mișcare. Dar când într-o zi, în văzul tuturor, a fost demolat Conacul Teodosiu, aflat pe Ștefan cel Mare, alături de sediul Președinției, cine a schițat măcar un gest de împotrivire? Nici Ministerul Culturii, nici Academia, nici măcar „societatea civilă” nu a considerat că merită să depună vreun efort în apărarea monumentului condamnat de regimul lui Voronin. Poate fiindcă acest conac nu era un vestigiu sovietic, spre deosebire de vestigiile demolate azi?

Scriu aceste rânduri alarmat de faptul că buldozerele se apropie de cafeneaua „Guguță”, situată într-un colț al Grădinii Publice din centrul Chișinăului. Decizia judecătorească prin care se permite construcția unui mega-hotel cu 13 etaje în locul acestei cafenele părăsite este culmea iresponsabilității, a nesimțirii. Numai o justiție pusă în serviciul banului poate legaliza privatizarea unei părți dintr-un parc public! Unde se mai întâmplă așa ceva? Arhitecții consideră că noul edificiu nu trebuie să fie mai înalt și să depășească perimetrul celui vechi, căci altfel va fi mutilată Grădina Publică și centrul Chișinăului în general. Hotelul va domina spațiul din jur, va mușca din teritoriul parcului, care își va pierde autonomia peisagistică, farmecul originar, va deveni un spațiu adiacent hotelului, mai puțin discret, expus privirilor a sute de geamuri. Va avea de suferit și Aleea Clasicilor, care dintr-o componentă centrală a Grădinii Publice se va transforma în una periferică viitorului mega-hotel.

Că s-a mai pus o pată enormă pe mantia justiției noastre, care, iată, se pronunță în locul arhitecților, scuipă în patrimoniul cultural și spiritual al Chișinăului și al Republicii Moldova, permite privatizarea unei părți din Grădina Publică! – aceasta nu ar trebui să deranjeze Consiliul Superior al Magistraturii? O asemenea decizie sfidătoare, nerușinată compromite nu numai reforma justiției, nu numai autoritățile locale, dar și guvernarea în întregime, pe „coordonatorul executiv” în primul rând, de al cărui nume este legată compania care ar fi privatizat terenul și cafeneaua „Guguță”, vândute ulterior unei alte companii.

Avem un fel de caz Andrei Brăguță din alt domeniu, la scară națională. Societatea, ONG-urile, experții nu ar trebui să se alerteze? Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu ar trebui să se implice și să ceară anularea acestui proiect monstruos? Liderul PD nu ar trebui să se pronunțe? Cel puțin așa procedează instituțiile, așa se comportă funcționarii și politicienii într-un stat democratic, necapturat. Dar, deocamdată, nimeni nu se pune în mișcare să oprească buldozerele. Și ne vom declara surprinși când vom vedea că busturile clasicilor literaturii române se vor pomeni sub peretele mega-hotelului de sticlă.

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!



Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
21.09.2018 11:19 Ziarul National Maria Șleahtițchi // Pe strada Lech K...

21.09.2018 09:27 Nicolae Negru Fantoma lui Filat sau diplopie

17.09.2018 09:20 Nicolae Negru De ce îl plagiază Plahotniuc pe Dodon?

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că alegerile locale noi din Chișinău trebuiau să fie anulate, așa cum au decis instanțele de judecată?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2018. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md