Neymar, la primul El Clasico! Ce îşi dorea starul Barcelonei în urmă cu 8 ani, când era încă junior
1031
El Clasico de astăzi este unul al debuturilor. Ambii tehnicieni - "Tata" Martin şi Carlo Ancelotti - se află în faţa primelor dueluri Barcelona - Real, situaţie identică şi pentru două dintre cele mai mediatizate staruri din fotbalul mondial: Neymar, respectiv Bale.
Dacă galezul nu a reuşit să devină încă o pieză de bază în angrenajul grupării blanco şi, cel mai probabil, va fi aruncat în luptă abia în repriza secundă (nu este încă 100% pregătit din punct de vedere fizic), vedeta catalanilor se află la polul opus. După o perioadă în care s-a discutat despre faptul că ar suferi de anemie, fostul jucător al lui Santos a devenit senator de drept în formaţia de pe Camp Nou.
Adoptat imediat de fanii catalani, Neymar visa la astfel de confruntări încă din perioada junioratului. La 13 ani, când deja promitea să devină un mare fotbalist, starul brazilian declara că scopul său este să joace pentru Real Madrid sau Barcelona.
"Real Madrid sau Barcelona", a fost răspunsul prompt al puştiului la întrebarea reporterului. La 8 ani distanţă, fotbalistul sud-american îşi vede ţelul atins, urmând a fi printre protagoniştii partidei care canalizează cele mai multe energii de pe Glob, scrie prosport.
Formaţii probabile
Barcelona: 4-3-3
Valdes - Alves, Pique, Puyol, Adriano - Xavi, Busquets, Iniesta - Pedro, Messi, Neymar
Real Madrid: 4-2-3-1
Lopez - Carvajal, Ramos, Pepe, Marcelo - Khedira, Illarramendi - Di Maria, Isco, Ronaldo - Morata (Benzema)
Barcelona - Real Madrid este sâmbătă, ora 19:00.
14.11.2025
20:02
16179
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9661
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7815
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
13122
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11369
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10289
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10486
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10380
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10338
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12598
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11728
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11300
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
11.02.2026
12:43
332
Procurorii cer 15 ani de închisoare și confiscări de milioane în dosarul fostului deputat Constantin Țuțu
11.02.2026
12:39
247
Lecții suplimentare gratuite la matematică și limba română pentru mii de elevi de clasa a IX-a din școlile cu predare în limbile minorităților
11.02.2026
12:17
290
Zborurile de pe aeroportul El Paso, blocate 10 zile din motive speciale de securitate, în vecinătatea unei baze militare americane
11.02.2026
11:50
345
Prima comunitate de energie regenerabilă din Moldova, lansată la Cociulia cu sprijin PNUD și economii de 350 000 lei anual
11.02.2026
11:20
337
Mamă de 20 de ani din Bălți, condamnată la 3 ani de închisoare pentru torturarea propriului copil de un an
11.02.2026
10:56
313
Escroc din Chișinău, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a păgubit un cunoscut cu peste 1,25 milioane de lei
376
Lansat apelul pentru fermierii micro, mici și mijlocii care vor consiliere pe tot ciclul de producere în agricultură
11.02.2026
10:43
405
Noi automobile pentru echipele de asistență psihopedagogică, pentru sprijinirea copiilor cu cerințe speciale din opt raioane
11.02.2026
10:31
429
Europa preia povara sprijinirii militare a Ucrainei, după prăbușirea ajutorului american în 2025
344
„Pesticide MRL Tracker” ajută producătorii să respecte noile reguli UE privind reziduurile de pesticide
11.02.2026
09:29
510
Mark Carney își anulează vizita la Conferința de securitate de la München după masacrul de la școala din Tumbler Ridge
11.02.2026
09:26
410
UE pregătește o aplicație europeană prin care copiii să poată raporta în siguranță hărțuirea online
11.02.2026
09:07
467
Marele Juriu din Washington respinge acuzațiile împotriva democraților care au îndemnat militarii să refuze ordinele ilegale
11.02.2026
08:14
472
Horoscopul zilei 11.02.2026
11.02.2026
07:37
412
Trei copii mici și un adult uciși într-un nou atac rusesc asupra regiunii Harkov
10.02.2026
22:14
716
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
3623
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
841
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
696
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
632
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
736
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
730
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
663
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
707
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
726
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














