NATO a interceptat bombardiere rusești supersonice cu rază lungă de acțiune în Atlanticul de Nord, Marea Nordului, Marea Neagră și Marea Baltică
2066
NATO NATO a informat marţi că a înregistrat un număr neobişnuit de mare de avioane militare ruseşti în apropierea teritoriului său, iar piloţi din Norvegia, Marea Britanie, Belgia, Turcia, România, Bulgaria şi Italia au efectuat manevre de interceptare, se arată într-un comunicat al Alianței.
„Avioane de vânătoare NATO au acţionat luni de 10 ori pentru a urmări bombardiere şi avioane de luptă ruseşti în cursul unui vârf neobişnuit de zboruri peste Atlanticul de Nord, Marea Nordului, Marea Neagră şi Marea Baltică”, a declarat NATO, potrivit Agerpres.
„În total, avioanele NATO au interceptat şase grupuri diferite de avioane militare ruseşti lângă spaţiul aerian al Alianţei în mai puţin de şase ore”, a precizat documentul.
Avioanele ruseşti identificate includeau bombardiere supersonice Tupolev Tu-160 Blackjack şi bombardiere Tupolev Tu-95 cu rază lungă de acţiune, potrivit Alianţei.
„Aeronavele ruseşti interceptate luni nu au pătruns niciodată în spaţiul aerian al Alianţei, iar interceptările au fost efectuate în condiţii de siguranţă şi de rutină”, a adăugat documentul.
„Protejarea integrităţii spaţiului aerian al membrilor Alianţei este o sarcină pe timp de pace care contribuie la apărarea colectivă a NATO”, potrivit sursei.
În comunicat se subliniază că „aeronavele militare ruseşti nu transmit frecvent un cod transponder care să indice poziţia şi altitudinea lor, nu înregistrează un plan de zbor sau nu comunică cu controlorii de trafic aerian, reprezentând un risc potenţial pentru avioanele civile”.
Avioanele de vânătoare din ţările NATO efectuează sute de misiuni în fiecare an pentru a identifica şi monitoriza aeronave ruseşti care se află în spaţiul aerian internaţional.
Generalul de brigadă Andrew Hansen, şef adjunctul şefului operaţiunilor Comandamentului Aerian Aliat din Ramstein (Germania), a menţionat că aceste operaţiuni demonstrează „disponibilitatea şi capacitatea forţelor NATO de a monitoriza cerul aliat 24 de ore pe zi, 7 zile din săptămână şi 365 de zile din an”.
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















