Natalia Gherman a ținut prelegeri la două universități prestigioase din Marea Britanie
2719
Fostul ministru al Afacerilor Externe, Natalia Gherman, a susținut prelegeri în fața studenților a două instituții prestigioase de învățământ din Marea Britanie: „King’s College” - universitate la care și-a făcut anterior studiile de masterat și „London School of Economics and Political Science”.
De asemenea, a participat la o masă rotundă la „Royal United Services Institute for Defence Studies”. Evenimentele au avut loc în cadrul vizitei pe care Natalia Gherman a întreprins-o în Marea Britanie, pentru a-și promova candidatura sa la funcția de secretar general al ONU.
Începând cu 25 aprilie, Natalia Gherman a avut întrevederi la Londra cu diverse personalități. În cadrul discuțiilor cu Baroness Anelay, ministru de stat în cadrul Guvernului Marii Britanii, candidatul oficial al Republicii Moldova pentru funcția de secretar al ONU și-a prezentat viziunea asupra subiectelor prioritare de pe agenda ONU, în special asupra activității de pacificare și dezvoltării sustenabile.
Programul a inclus și o întrevedere cu membrii Grupului Parlamentar pentru Moldova și Grupului Parlamentar pentru ONU, precum și o discuție cu Asociatia ONU din Marea Britanie, condusă de ambasadorul Jeremy Greenstock, privind reformarea ONU și rolul societății civile în activitatea Organizației.
Alături de fostul, actualul și viitorul ambasador al Marii Britanii la Chișinău, Natalia Gherman a participat la un eveniment de caritate organizat pentru centrul de reabilitare „Tony Hawks”, care urmează să ajute copiii cu dizabilități din Republica Moldova.
Amintim că Natalia Gherman a efectuat, în perioada 19-22 aprilie, o vizită la Washington și urmează alte vizite în capitale importante în vederea promovării candidaturii Republicii Moldova pentru funcția de Secretar General al ONU.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















