Muzeul Luvru a avut cu 70% de turiști mai puțin în anul trecut
6106
Agerpres
Muzeul Luvru a primit 2,8 milioane de vizitatori în 2021, marea majoritate francezi, reprezentând o scădere cu 70% faţă de cei peste 9,6 de milioane de vizitatori pe care i-a primit în 2019, înainte de pandemia de coronavirus, relatează EFE și Agerpres.
Acest număr se menţine însă stabil comparativ cu datele din 2020, când muzeul a fost închis timp de şase luni şi a fost vizitat de 2,7 milioane de persoane.
Luvru, cel mai mare muzeu din lume, a fost închis timp de 116 de zile în 2021, mai concret între 1 ianuarie şi 19 mai ca urmare a restricţiilor şi lockdown-ului impus în Franţa.
În 2019, dintre cele 9,6 milioane de persoane care au vizitat muzeul 75% au fost străini veniţi mai ales din SUA, China, Spania, Germania, Italia şi Marea Britanie, în timp ce în 2021 aproximativ 61% dintre vizitatori au fost francezi, marea majoritate parizieni, în lipsa turiştilor asiatici şi americani.
De asemenea, 55% dintre bilete au fost gratuite pentru cei cu vârsta de sub 26 de ani din Franţa, sau pentru cei din ţările membre ale Spaţiului Economic European (SEE), conform condiţiilor impuse de muzeu.
În 2018, muzeul Luvru a depăşit recordul de vizitatori cu 10,2 milioane de persoane.
Muzeele publice din Paris au raportat, de asemenea, o scădere a numărului de vizitatori în 2021, după redeschiderea lor în luna mai, fiind vizitate în total de 2,2 milioane de persoane.
18.09.2026
20:13
18.09.2026
19:47
18.09.2026
19:42
18.09.2026
19:41
18.09.2026
19:14
18.09.2026
19:13
18.09.2026
18:37
18.09.2026
18:27
18.09.2026
18:03
18.09.2026
17:50
18.09.2026
20:13
18.09.2026
19:47
18.09.2026
19:42
18.09.2026
19:41
18.09.2026
19:14
18.09.2026
19:13
18.09.2026
18:37
18.09.2026
18:27
18.09.2026
18:03
18.09.2026
17:50
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:33
18.09.2026
17:24
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:17
18.09.2026
16:34
18.09.2026
16:33
18.09.2026
16:22
18.09.2026
16:06
18.09.2026
16:02
18.09.2026
15:22
18.09.2026
15:16
18.09.2026
14:41
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”
















