00:48:33 29.12.2025
Stiri

Primăria capitalei, supărată pe polițiști

Social 09.10.2013 10:05 Vizualizări1871
Primăria capitalei, supărată pe polițiști publika.md

Primăria municipiului Chişinău condamnă acţiunile grupului de persoane care au încercat, ieri, să împiedice depunerea de flori de către Alteţele Lor Regale ale României la statuia domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

„Considerăm că, în primul rând, trebuie respectate drepturile şi libertăţile tuturor, chiar dacă au un alt punct de vedere. Suntem siguri că aceasta nu este părerea nici măcar a unui grup minoritar din societate”, se precizează într-o declarație pentru presă a Primăriei capitalei.

Totodată, municipalitatea regretă faptul că unele instituții ale statului nu au asigurat condiţiile necesare pentru securitatea şi ordinea publică, pentru momentul depunerii de flori.

Amintim că șase simpatizanți ai Partidului Comuniștilor au protestat, ieri, în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt în timp ce Principesa Margareta și Principele Radu au venit să depună flori.

Bărbații au întins un steag mare roșu cu cap de bour pe care comuniștii îl promovează intens la manifestații și au scandat „Afară din Moldova”.

Coroana de flori adusă de cuplul regal a fost lăsată în partea laterală a monumentului.

De menţionat că monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost edificat în perioada domniei Regelui Ferdinand I, străbunicul Principesei Moştenitoare Margareta.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
28.12.2025 08:30 599 Horoscopul zilei 28.12.2025
27.12.2025 08:05 926 Horoscopul zilei 27.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.77 1 USD 16.78 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte