Munca în birou de la 9.00 la 17.00 va dispărea în următorii ani. Care sunt job-urile viitorului
2770
Sursa: digi24.ro Munca într-un birou de la 9:00 la 17:00 va fi o excepție în viitor, și nu regulă, întrucât se va putea lucra de acasă sau din orice loc al lumii, la orice oră din zi și din noapte, iar angajații vor avea un profil online, vor deveni mai conectați, mai mobili și mai agili, susține organizația neguvernamentală INACO, în Ghidul Meseriilor Viitorului, pe care l-a lansat luni.
Conform sursei citate, cercetările Deloitte au dovedit că peste 30% din spațiile de lucru sunt nefolosite într-o zi de muncă, deci companiile plătesc spații nefolosite, precum și energia sau alte utilități și elemente asociate infrastructurii necesare locului de muncă.
Autorii lucrării susțin că se poate vedea, circular, cum în următorii 25 - 50 de ani principalele meserii ale viitorului vor fi legate de calculatoare/robotică/cercetarea spațială/energie și mediul înconjurător/sănătate/medicină/persoanele în vârstă/învățământ/divertisment/afaceri/ publicitate/ social-media și internet.
Astfel, în domeniul medicinii viitorului, datorită unui nivel de populație în creștere și într-un proces continuu de îmbătrânire, vor fi căutate profesiile de asistent medical, soră medicală, terapeut ocupațional care vor fi ajutați de roboți medicali. Citogeneticienii vor interveni pe ADN. Vor apărea consilieri în genetică, iar inginerii biomedicali vor reproduce organe din celule stem.
Vor fi foarte importanți dieteticienii, nutriționiștii și cercetătorii alimentari. Cum tehnologia riscă să dea dependență sau teamă, este nevoie și de specialiști în detoxifiere tehnologică, înțelegând bine psihologia și noile tehnologii, dar și de terapeuți ocupaționali.
Va apărea turismul spațial, cu toate ocupațiile adiacente. Va începe mineritul spațial și vor exista exobiologi, care vor obține plante și animale, în condițiile spațiului extraterestru, dar și medici specializați în problemele legate de șederea în spațiu.
În ceea ce privește rețelele sociale, vor apărea generatorii online de imagine personală care vor acționa ca social media managers și vor crea și întreține branduri personale la cerere. De asemenea, vor apărea asistenții personali virtuali care vor ajuta oamenii în existența lor virtuală pe Internet.
Va crește numărul de dezvoltatori de pagini web și de aplicații. Industria IT își va tripla necesarul de personal, multe domenii se vor virtualiza (vânzări, banking, educație), nevoia de securitate cibernetică și protecția identității digitale va crește. Producția de date și informații va urca hiper-exponențial spre big data, deci va fi nevoie de specialiști care să înțeleagă datele și să le poată reprezenta.
Specialiștii în cloud computing vor fi foarte căutați, ca și consultanții în securitate IT sau specialiștii în marketing digital. Designul 3D, arhitectura, proiectarea, specialiștii în managementul orașelor inteligente, lingvistica computațională, conectarea neuronală cu computerul sunt deja generatoare de venituri și au perspective și mai importante în viitorul imediat.
În viitorul ceva mai îndepărtat se dorește digitalizarea/scanarea creierului uman și chiar ajungerea la nivelul conștiinței inteligenței artificiale.
În domeniul roboticii, vor deveni ocupații banale controlorii de drone sau cei care vor lucra în serviciile pentru programarea, supravegherea și întreținerea roboților. Orice fel de acțiune repetitivă și care cere efort fizic va fi preluată de roboți, care vor avea o interfață umană, creată de ingineri și cercetători, care le vor îmbunătăți permanent performanțele.
Pe măsură ce Internetul înlocuiește televiziunea, bloggerii și video-bloggerii vor înlocui redactorii de la emisiunile de divertisment. Editorii online sau jurnaliștii multiformat, chiar roboții, vor înlocui jurnaliști și ziariști.
Fizioterapeuții și kinetoterapeuții vor fi din ce în ce mai căutați, odată cu o mult mai mare atenție dată sportului.
Digitalizarea cărților se va răspândi, va crește numărul de jucători profesioniști de jocuri pe computer sau arena boosters - cei care aduc avatarul unui plătitor la nivele mai înalte în joc.
Autorii Ghidul Meseriilor Viitorului consideră că va crește numărul de lucrători la uzinele de energie neconvențională - solară/eoliană/ferme de alge, de microbi care înlocuiesc minerii sau lucrătorii în hidrocentrale. Firmele de reciclare a deșeurilor vor acționa și în oceane, unde vor activa și minerii de mare adâncime în căutare de minerale rare în ocean, ca și pe meteoriți.
Biodiversitatea, cercetarea genetică conservativă a speciilor va coexista cu cercetarea, care va crea noi forme de viață sau de hrană.
În business și drept, analiza numerică și cantitativă făcută cu ajutorul inteligenței artificiale va genera o nouă rapiditate a reacției pe piețele financiare, notariale sau avocățești. Vor apărea juriști specialiști în dreptul roboților sau în etica geneticii care creează noi organisme sau plante.
Învățământul virtual cu ajutorul profesorilor virtuali va deveni uzual. Vor exista structuri de dezvoltare a materialelor educaționale online - de tip Open University, Moodle, Blackboard, Web CT, MOOCs - Massive Open Online Courses - care vor emite diplome recunoscute la nivel global.
În plus, corporate disrupter va fi specialistul care atacă structurile rigide ale unei companii sau instituții publice pentru a o face mai flexibilă și mai adaptabilă la crize.
În acest context, o propunere de schiță a 15 meserii ale viitorului pe care o face Centre for the Future of Work, în raportul Cognizant, pentru următorii 10 ani include:
1. Asistarea persoanelor în vârstă;
2. Asistarea roboților din domeniul medical;
3. Ofițerul în diversitate genetică;
4. Analiza datelor primite prin Internetul Lucrurilor;
5. Gestionarea datelor complexe din orașele inteligente;
6. Generarea de realități virtuale paralele;
7. Detectivul de date;
8. Brokerul de date personale;
9. Comerțul cu inteligența artificială;
10. Oferirea de consultanță în fitness;
11. Supravegherea traficului pe drumurile publice pe care vor circula mașinile cu pilot autonom;
12. Modă digitală, cu croitori digitali;
13. Construcția de călătorii personalizate în RV augmentată;
14. Managerul de echipe combinate: om - mașină
15. Ofițerul de etică.
Vezi continuarea AICI
14.01.2019
17:16
2758
PROFESOR: La examene, elevii vor putea CĂUTA CU UȘURINȚĂ răspunsuri pe Internet
18.10.2018
18:30
5733
VIDEO // Mijloace de transport din viitor pe care le vom folosi în curând
15.05.2018
17:40
3766
EXEMPLU de urmat // Profesori pentru viitor. Cum i-a CUCERIT pe elevi un profesor de filosofie
19.05.2017
19:01
3452
Trăieşti în prezent sau în viitor? Răspunsul îţi DEZVĂLUIE dacă eşti fericită sau nu!
26.12.2016
17:10
2433
Dacian Cioloș devoalează obiectivul său: Ce își PROPUNE să facă în România în următorii ani
20.12.2016
07:16
2790
Care sunt semnele că nu va ÎNCETA niciodată să te iubească
17.09.2016
14:30
2620
Un prânz din viitor // Legume AMELIORATE prin tehnologia CRISPR - webPR
29.11.2015
09:50
4176
OFERTĂ // Mii de locuri de muncă vacante în toate raioanele
03.04.2026
02:46
352
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
417
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
03.04.2026
02:46
321
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
392
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
380
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
427
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
434
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
443
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
416
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
480
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
532
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
509
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
564
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
540
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
509
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
531
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
511
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
507
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
585
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
699
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
603
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
759
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
574
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
643
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
723
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
725
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
02.04.2026
10:41
629
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














