Dacian Cioloș devoalează obiectivul său: Ce își PROPUNE să facă în România în următorii ani
2654
Sursa: stiripesurse.ro Premierul Dacian Cioloş spune că obiectivul său pentru următorii ani, indiferent ce va face în România, este să înlocuiască „spiritul critic de aşteptare în societate cu un spirit critic de acţiune”, precizând că a remarcat că în ultimii ani „s-a trezit spiritul acesta critic”.
„Mult mai important pentru ceea ce sunt convins că se va întâmpla în România este de a trece de la o conştiinţă de receptori, aşa cum am spus, oameni care aşteaptă, care au pretenţii şi e deja un lucru bun faptul că în România oamenii au început să aibă pretenţii, la un spirit critic de acţiune”, a spus Dacian Cioloş.
Premierul a arătat că obiectivul său în următorii ani este de a înlocui spiritul critic de aşteptare cu un spirit critic de acţiune.
El a ţinut să precizeze că acesta a fost obiectivul său şi când s-a gândit la campania „Cuminţenia Pământului”.
„Eu mi-am dorit campania aceasta «Cuminţenia pământului» dincolo de obiectivul financiar, mi-am dorit-o ca să punem o sămânţă în conştiinţa colectivă, în conştiinţa publică faţă de valorile colectivităţii din care facem parte”, a afirmat premierul, la un eveniment organizat de GMP Advertising.
Sursa: stiripesurse.ro
14.01.2019
17:16
18.10.2018
18:30
11.09.2018
14:01
15.05.2018
17:40
23.12.2017
08:01
05.10.2017
08:01
19.05.2017
19:01
20.12.2016
07:16
17.09.2016
14:30
13.11.2015
11:10
22.05.2014
14:02
20.01.2014
11:47
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















