Moscova, DERANJATĂ de parteneriatul R. Moldova - UE în domeniul securității și apărării. Zaharova, noi AMENINȚĂRI la adresa R. Moldova: „Asistenţa occidentală nu a adus niciodată prosperitate, stabilitate și securitate. Totul s-a încheiat TRAGIC”
2453
Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova s-a arătat joi, 23 mai, deranjat parteneriatul în domeniul securității și apărării pe care Chişinăul l-a încheiat săptămâna aceasta cu Uniunea Europeană, primul de acest tip, acuzând UE că s-a transformat de facto într-o anexă a NATO, o anticameră pentru atragerea în alianţa militară occidentală a unor ţări neutre, avertizând aceste state că asistenţa occidentală nu aduce stabilitate şi securitate şi se încheie, de regulă, „tragic”.
Acordul de parteneriat în domeniul securităţii semnat între Moldova şi UE are drept scop atragerea în continuare a Chişinăului în NATO şi militarizarea ţării, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în cadrul unui briefing de presă în care a alocat din nou un spaţiu larg criticilor şi ameninţărilor voalate la adresa conducerii proeuropene a R. Moldova.
„Noi înţelegem şi cunoaştem faptul că UE s-a transformat de mult timp într-o anexă a NATO. Şi nu există niciun dubiu, ţinând cont de toţi aceşti factori, că semnarea acordului menţionat are de fapt ca scop continuarea, am putea spune, a unei astfel de apropieri a (R). Moldovei de alianţă şi militarizarea republicii. Şi, de asemenea, bineînţeles, erodarea statutului său de neutralitate, care, vă reamintesc, a fost statuat în Constituţie", a spus Zaharova, citată de TASS.
Sursa citată a menționat că detaliile acordului nu au fost încă evaluate, dar „asistenţa occidentală, care se bazează pe secole de experienţă colonială, nu a adus niciodată celor care primesc acest ajutor, nici prosperitate, nici stabilitate, nici securitate”. „În general, totul s-a încheiat, de regulă, tragic", a adăugat Zaharova.
„Sunt sigură că, într-o măsură deplină, (acest lucru) se aplică, din păcate, şi la (R). Moldova. Dar observ că cetăţenii moldoveni, oameni din diferite grupuri naţionale şi etnoculturale opun rezistenţă activă, împiedicând ca această crimă blasfematoare să fie comisă împotriva lor", a afirmat dramatic purtătoarea de cuvânt a MAE rus. Târârea (R). Moldovei şi Ucrainei în UE are un caracter artificial şi ostentativ şi nu este necesară pentru locuitorii Europei”, a mai spus Zaharova în briefingul de presă.
„Planurile tupeiste ale conducerii UE de extindere a frontierelor sunt cu bună-ştiinţă de natură artificială, sunt realizate contrar criteriilor de preaderare stabilite, slăbind astfel în mod semnificativ poziţiile politice, economice ale UE într-o lume multipolară", a evaluat ea.
Zaharova a subliniat că nu este vorba despre aderarea acestor ţări la UE. „Este vorba de dizolvarea acestor ţări în comunităţi NATO-centrice sau direct în volane NATO. Sunt condiţii umilitoare care sunt puse ţărilor, inclusiv în contextul schimbării vieţii lor interne, pentru a fi puse pe raftul care le este atribuit de aceşti ideologi occidentali. Toate acestea sunt făcute pentru a folosi în mod liber resursele acestor ţări, în interesul ţărilor din Occidentul colectiv”, şi-a continuat Zaharova tezele propagandistice.
Purtătoarea de cuvânt a MAE a acuzat guvernarea de la Chișinău că ar obliga în mod nedemocratic populaţia să îmbrăţişeze cauza UE. Ea susţine că locuitorii din R. Moldova definesc regimul preşedintei Maia Sandu drept „impunerea unei democraţii hibride”.
„Ei nu sunt împotriva democraţiei, ei văd că aceasta nu are nimic de-a face cu democraţia. Observând toate acestea, autorităţile au schimbat la 16 mai formularea întrebării propuse pentru referendumul privind integrarea europeană. Dacă anterior aceasta era specifică şi era formulată astfel: „Sunteţi în favoarea aderării Republicii Moldova la UE?", acum formularea este mai mult decât ambiguă: „Susţineţi modificarea Constituţiei pentru ca Moldova să adere la UE?". Potrivit estimărilor experţilor moldoveni, conducerea R. Moldova a consfinţit de fapt eşecul campaniei în favoarea aşa-numitului său proiect de integrare europeană, plătit de Occident”, a adăuagt Zaharova.
Ea a adăugat că, pentru nişte bonusuri dubioase, R. Moldova şi poporului său „li s-a propus să renunţe la ei înşişi, la limba lor, iar acum ei spun că nu există o astfel de naţionalitate”.
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















