Moldovenii care muncesc în Spania ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale în acest stat
2367
Cetățenii moldoveni care sunt angajați legal în Spania vor beneficia în timpul apropiat de pensii și alte prestații sociale.
Reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale precum şi ai Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) au participat, săptămâna trecută, la o reuniune tehnică organizată la Institutul Naţional de Securitate Socială (INSS) de la Madrid.
În cadrul întrevederii au fost discutate prevederile legislaţiei Republicii Moldova şi Regatului Spaniei în domeniul asigurării cu pensii, precum şi modalitatea de acordare a prestaţiilor în cazul accidentelor de muncă şi bolilor profesionale pentru persoanele asigurate ale ambelor state.
Părţile au convenit de comun acord asupra necesității elaborării şi lansării negocierilor pe marginea unui proiect de Acord în domeniul securităţii sociale în vederea protejării intereselor cetăţenilor care au prestat activitate legală pe teritoriul ambelor state, indiferent de domiciliu.
În prezent, Casa Naţională de Asigurări Sociale aplică 11 acorduri în domeniul securităţii sociale cu Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania. Acordul cu Germania este al 12-lea la număr şi va intra în vigoare pe 1 martie 2019. De asemenea, a fost semnat acordul cu Turcia, dar acesta va intra în vigoare după finalizarea procesului de ratificare a documentului de către ambele părţi.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















