Moldoveni, bulgari și ucraineni, gaură de 20 de MILIOANE de euro lunar în bugetul Bulgariei: Lucrau pe ascuns
3568
O grupare criminală, compusă din cetățeni ai R. Moldova, Ucrainei, Poloniei și Bulgariei, a pus la cale o schemă de fabricare clandestină a țigărilor pe teritoriul unor state UE.
După ce au lichidat o fabrică ilegală de producere a țigaretelor, descoperită în luna noiembrie 2018 în localitatea Gierlachowo din Polonia, oamenii legii din mai multe state, sub egida Europol, au mai găsit o entitate de același fel, de această dată pe teritoriul Bulgariei, în apropiere de satul Trud, regiunea Plovdiv.
Pe 3 iulie curent, fabrica respectivă a fost luată cu asalt de către mascați, fiind reținute 12 persoane, membre ale grupării criminale, printre care un moldovean, patru bulgari și șapte ucraineni. Gruparea acționa extrem de vigilent, lucrătorii nu părăseau zona, iar accesul la atelier era limitat și controlat.
Aceasta era cea mai mare fabrică ilegală de producere a țigaretelor deconspirată până acum pe teritoriul Bulgariei, iar daunele aduse trezoreriei statului bulgar se ridicau la aproape 20 de milioane de euro pe lună.

Lunar, aici se produceau câte 6 000 de cutii de țigări contrafăcute sub mărcile „Mura“ și „Royal”.
În cursul operațiunii a fost reținută și o remorcă încărcată cu țigări în valoare de 1,5 milioane de leva, gata pentru transport, iar în fabrică au mai fost găsite țigări de peste 1 milion de leva.
Făptuitorii riscă închisoare pe un termen de până la 12 ani.
Amintim că această grupare a fost monitorizată timp de peste un an. Membrii grupului racolau cetăţeni moldoveni şi ucraineni, care erau transportaţi la acele fabrici clandestine unde munceau în condiţii inumane la fabricarea ţigaretelor.
La fabrica din Polonia au fost reținute, acum mai bine de jumătate de an, 14 persoane, cinci dintre care erau din R. Moldova.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
25.09.2026
17:32
25.09.2026
17:18
25.09.2026
16:46
25.09.2026
16:34
25.09.2026
16:19
25.09.2026
16:15
25.09.2026
16:11
25.09.2026
15:16
25.09.2026
14:44
25.09.2026
14:24
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:15
25.09.2026
13:00
25.09.2026
12:27
25.09.2026
11:59
25.09.2026
11:16
25.09.2026
10:53
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:34
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață

















