Moldova accelerează dialogul de nivel înalt cu UE pe educație, muncă și politici sociale în contextul aderării
1795
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, au participat la cea de-a doua reuniune a Dialogului de nivel înalt dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind ocuparea forței de muncă, competențele, educația, politicile sociale și drepturile copilului. Reuniunea a avut loc marți, 2 iunie, la Bruxelles, sub egida Vicepreședintei Executive a Comisiei Europene pentru Drepturi Sociale și Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire, Roxana Mînzatu.
Dialogul s-a concentrat pe reforme cu impact direct asupra vieții cetățenilor. De la educație și ocuparea forței de muncă, până la protecție socială, incluziune și egalitate de șanse. Totodată, părțile au evaluat progresele înregistrate de Republica Moldova în alinierea la standardele Uniunii Europene în domeniile educației, social și al ocupării forței de muncă, în contextul procesului de aderare la UE.
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova, inclusiv în asocierea la programul Erasmus+. În acest context, UE a alocat 5 milioane de euro pentru susținerea țărilor candidate care aspiră să devină state asociate programului, iar Ministerul Educației și Cercetării a inițiat procesul de creare a viitoarei Agenții Naționale Erasmus+ în Republica Moldova.
„Prioritatea strategică a Republicii Moldova rămâne avansarea accelerată a procesului de aderare la Uniunea Europeană și deschiderea negocierilor pentru toate clusterele, în baza progreselor substanțiale realizate și a principiului meritului. Ministerul Educației și Cercetării acordă o atenție deosebită implementării angajamentelor aferente Capitolului 25 - Știință și Cercetare și Capitolului 26 - Educație și Cultură. Progresele înregistrate ne oferă încrederea că, până la sfârșitul anului, vom putea deschide și închide negocierile pe aceste două capitole”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În intervenția sa, ministrul a evidențiat și principalele priorități ale sectorului educațional. Asigurarea accesului echitabil la o educație incluzivă și de calitate pentru fiecare copil este un obiectiv central. La fel și creșterea eficienței investițiilor publice în educație, promovarea integrității academice, modernizarea învățământului profesional tehnic, precum și consolidarea cercetării și inovării.
Au fost abordate și alte inițiative, între care lansarea unui proiect de consolidare a sistemului educațional pentru copiii din grupuri vulnerabile, dar și continuarea sprijinului pentru asocierea deplină a Republicii Moldova la Programul Erasmus+.
De asemenea, participanții au trecut în revistă rezultatele obținute după prima ediție a Dialogului de nivel înalt, organizată în iunie 2025, la Chișinău. Printre realizările importante se numără aderarea a nouă centre de excelență din Republica Moldova la Alianța europeană pentru ucenicie, fapt ce consolidează cooperarea în domeniul învățământului profesional tehnic și contribuie la alinierea formării profesionale la standardele Uniunii Europene.
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:23
05.11.2026
13:19
05.11.2026
13:02
05.11.2026
13:00
05.11.2026
12:57
05.11.2026
12:49
05.11.2026
12:41
05.11.2026
12:23
05.11.2026
12:04
05.11.2026
11:55
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane



















