MODESTIE // Carmen Iohannis nu vrea să fie PRIMA doamnă a României cu acte oficiale
1484
sursa: unica.ro Cum în ultima vreme s‑a tot vorbit despre Carmen Iohannis şi implicarea ei în spaţiul public, preşedintele Klaus Iohannis a adus recent în discuţie rolul primei doamne. „Ar trebui să existe probabil câteva studii care să ne spună dacă românii îşi doresc aşa ceva sau nu. Soţia mea îmi face onoarea să mă însoţească peste tot unde este posibil şi cred că este un prim pas spre a induce în spaţiul public o discuţie despre prima doamnă, dar de acolo până la instituţia primei doamne cred că mai este cale lungă”, a declarat Iohannis.
Primului om în stat nu îi surâde ca soţia sa să aibă o funcţie semioficială, întrucât acest demers ar aduce foarte mult cu „Epoca de Aur” a dictatorului Ceauşescu.
În urmă cu 25 de ani, în România existau doi poli mari de putere, unde se luau deciziile majore în stat. „Numai pe vremea lui Ceauşescu, Elena avea funcţie oficială şi tăia şi spânzura în România. Amintirea acelor ani în mintea multor români este încă vie, iar dacă acum s-ar crea o astfel de instituţie, ar aduce rapid ideea că se doreşte din nou un fel de dictatură de familie.
De altfel, nici doamna Iohannis nu îşi doreşte aşa ceva. Vrea să se implice în acţiuni sociale şi de caritate, dar nu ca oficial”, ne-au spus apropiaţi din PNL ai lui Iohannis.
10.05.2018
19:03
2854
Prima-doamnă a Braziliei, subiect de GLUME după ce a sărit în lac să-şi salveze căţelul
15.04.2018
11:03
4999
Cine este Asma al-Assad, supranumită Prima Doamnă a Infernului
29.03.2018
19:30
3542
FOTO // Cum s-a îmbrăcat soția lui Kim Jong-un în China. A impresionat prin ținutele alese
11.10.2017
08:02
2974
Melania, către Ivana Trump: Există o SINGURĂ Primă Doamnă și nu ești tu
04.10.2017
08:01
3484
FOTO // Aici locuieşte prima-doamnă a Cataloniei. Sunt oameni simpli şi decenţi…
13.09.2017
14:01
3741
Cum arată soția DICTATORULUI Kim jong-Un. Apariție rară la un banchet
16.04.2017
09:30
2126
Revoltător! // Cum vrea soţia lui Assad să mintă întreaga lume că VIAŢA e perfectă în Siria
10.03.2017
13:10
2108
FOTO // A găzduit primul eveniment la Casa Albă. Prima Doamnă a SUA se bucură de o popularitate tot mai mare
13.01.2017
14:30
2392
VIDEO // Michelle Obama, o Primă Doamnă altfel: Momente MEMORABILE cu soţia lui Obama
12.07.2016
11:21
2440
FOTO VIDEO // Carmen Iohannis, în primul rând la un concert Smiley
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














