Ministrul ucrainean al Energiei dă asigurări că stocurile de gaze naturale, depozitate de R. Moldova în Ucraina, sunt în siguranță și pot fi accesate în orice moment
1924
Stocurile de gaze naturale, depozitate de către Republica Moldova în Ucraina sunt în siguranță și pot fi accesate și extrase în orice moment. Asigurarea vine din partea ministrului ucrainean al Energiei, Gherman Galușcenko, care a avut la Kiev o întrevedere cu ministrul Energiei al Republicii Moldova, Victor Parlicov.
Printre subiectele analizate de cei doi oficiali se numără colaborarea curentă în sectorul energiei, gestionarea situațiilor de criză, dar și securitatea stocurilor de gaze naturale, pe care Moldova le depozitează în Ucraina.
Victor Parlicov a reiterat că Republica Moldova este pregătită pentru orice scenariu, chiar și după expirarea contractului de tranzit a gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei, la 1 ianuarie 2025.
„Suntem gata să susținem Ucraina prin toate mijloacele de care dispunem în situația dificilă în care se află sectorul energetic ucrainean în urma atacurilor rusești. În același timp, suntem recunoscători Ucrainei și poporului ucrainean pentru rezistența în fața agresiunii rusești, astfel protejând pacea și în Moldova și întreaga Europă”, a spus Victor Parlicov la întrevederea cu delegația ucraineană.
Gherman Galușcenko a afirmat că „securitatea energetică a regiunii noastre și a continentului european, în general, depinde în primul rând de consolidarea și hotărârea noastră de a ne opune agresorului, în special pe frontul energetic”.
Datele Ministerului Energiei relevă că Republica Moldova depozitează în Ucraina aproape jumătate din volumul de 47 de milioane de metri cubi de gaze naturale, care reprezintă stocuri de securitate.
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















