20:36:37 09.04.2026
Stiri

Ministrul rus de Externe susține că școlile occidentale îi învață pe elevi că Iisus Hristos a fost bisexual

Actualitate 29.06.2021 15:20 Vizualizări1881
Ministrul rus de Externe susține că școlile occidentale îi învață pe elevi că Iisus Hristos a fost bisexual Getty Images

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a scris în cotidianul rusesc Kommersant un editorial critic la adresa democrațiilor liberale, în care susține că elevii din școlile occidentale sunt învățați că Iisus Hristos a fost bisexual și non-binar, potrivit The Moscow Times.

„În mai multe țări occidentale, elevii învață la școală că Iisus Hristos era bisexual”, a declarat Serghei Lavrov, care a mai descris presupusele învățături drept niște „încercări de a încălca însăși natura umană”, pe lângă dreptul internațional.

Șeful diplomației de la Moscova a făcut această afirmație, fără să o susținută cu vreun exemplu, subliniind în același timp „permisivitatea fără limite” a Statelor Unite al Americii și a Europei, care „vor să impună o ordine bazată pe reguli” asupra unor țări precum China și Rusia, pe care le etichetează ca „democrații autocratice”.

Site-ul de știri rusesc It's My City a transmis că originile probabile ale afirmației lui Lavrov fac referire la un videoclip viral pe platformele TikTok și Telegram, în care o mamă din Australia își ascultă copiii cum dezbat orientarea sexuală a lui Isus. În videoclip, fiul femeii spune că Iisus este bisexual „pentru că iubește toți oamenii din lume” și non-binar „pentru că poartă o rochie”. „Am învățat asta la școală”, mai spune băiatul.

Observatorii ruși sunt de părere că această critică a ministrului Lavrov față de Occident are ca scop crearea unui sprijin din partea unui public intern conservator înaintea alegerilor parlamentare din această toamnă. De altfel, la începutul acestei luni, președintele Vladimir Putin l-a pus pe Lavrov alături de alte personalități ale elitei Kremlinului, în fruntea listei candidaților partidului Rusia Unită în scrutinul din 19 septembrie.

Digi24.ro

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
09.04.2026 08:28 560 Horoscopul zilei 09.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.23 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte