Ministrul Muncii și Solidarității Sociale din România, vizită pe linie de partid la Chișinău. Marius-Constantin Budăi a avut întrevederi cu reprezentanții PSDE și conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova
2474
Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Mircea Buga, responsabil pentru politica în domeniul muncii, protecției sociale și sănătății, ex-ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei și ministrul Muncii și Solidarității Sociale în Guvernul României, Marius-Constantin Budăi, au avut astăzi o întrevedere cu președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Igor Zubcu.
În cadrul întrevederii au fost puse în discuție metodele și formele de colaborare dintre Guvern și Sindicate, metode aplicate la nivelul Uniunii Europene, în scopul preluării celor mai bune practici în domeniul muncii și protecției sociale a angajaților.
În acest mod, are loc transferul de practici europene și experiență aplicată de colegii social-democrați din România, pentru a ridica nivelul de pregătire profesională a echipei PSDE, care, odată cu revenirea la guvernare, va elabora și aplica responsabil și profesionist politici publice în interesul fiecărui cetățean.
Tot astăzi, liderul PSDE, Ion Sula, a discutat cu reprezentantul PSD România, Marius-Constantin Budăi, despre posibilitatea preluării celor mai bune practici aplicate la nivelul Uniunii Europene în domeniul muncii și protecției sociale în R. Moldova. „În așa mod, PSDE își dorește să asigure transferul de practici europene și experiență aplicată de către colegii social-democrați din România în Republica Moldova, pentru a ridica nivelul pregătirii profesionale a echipei PSDE, care revenind la guvernare, va elabora și aplica responsabil și profesionist politici publice în interesul fiecărui cetățean”, a declarat Ion Sula.
Liderul social-democrat european a menționat că echitatea și solidaritatea socială sunt principiile de bază ale activității partidelor social-democrate în cadrul UE, din care PSDE face parte.
Totodată, Președintele Ion Sula a dezmințit zvonul că în R. Moldova doar un partid de dreapta are susținere din partea UE. Potrivit lui, stânga europeană este puternică în UE și PSDE are tot sprijinul familiei social-democrate europene.
La rândul său, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius-Constantin Budăi a menționat că PSD este dispus să ofere necondiționat sprijin colegial și frățesc PSDE, inclusiv în procesul de reconstrucție a partidului.
„Atunci când ești în opoziție, reconstrucția este foarte importantă și mă bucur să constat că PSDE vorbește despre o reconstrucție europeană, după principiile și normele europene. Este un lucru extrem de important și este o speranță pe care o dați cetățenilor R. Moldova”, a declarat Ministrul Marius-Constantin Budăi.
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















