DOC // Ministrul de Interne face public itinerarul lui Ianukovici și ultimul document semnat de președinte
2232
obozrevatel.com Noul ministru de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a făcut public pe o rețea de socializare întregul itinerar al președintelui Victor Ianukovici, începând cu seara zilei de 21 februarie.
Potrivit lui Avakov, pe 21 februarie, Ianukovici, împreună cu bodyguarzii săi, au zburat cu două elicoptere din Kiev în Harkov pentru a participa la congresul deputaților Partidului Regiunilor. Ulterior, șeful statului a refuzat să mai participe la congres, a rămas să înnopteze în reședința de stat din Harkov, iar a doua zi a plecat la aeroportul din Donețk. Aici, au trecut din elicoptere în două avioane private de model „Falcon” și au încercat să zboare, dar grănicerii le-au dat planurile peste cap și nu le-au permis zborul.
De la aeroport, Ianukovici a mers la reședința de stat din Donețk, unde a stat câteva ore. Seara târziu, fără escorta Poliției Rutiere, câteva mașini s-au deplasat în Crimeea. Pe 23 februarie, Ianukovici și paza sa s-au oprit într-un sanatoriu privat din Crimeea, evitând să se cazeze în instituțiile de stat care există în această regiune.
Auzind că ministrul de Interne și șeful Serviciului de Informații și Securitate au pornit spre Crimeea, Ianukovici a părăsit sanatoriul și s-a deplasat spre aeroportul din Belibek. La ora 23.50, neajungând la aeroport, șeful statului s-a oprit într-o reședință privată din regiunea Balaklav, i-a adunat pe angajații din paza de stat și i-a îndemnat să ia o decizie: merg mai departe cu el sau rămân acolo. Cei care au ales să-l părăsească pe Ianukovici au strâns toate armele care aparțin statului pentru a fi transmise poliției din Crimeea. Președintele a semnat și un document prin care a anunțat că renunță la paza de stat.
Ulterior, Ianukovici împreună cu bodyguarzii care i-au mai rămas fideli au urcat în trei mașini și s-au îndreptat într-o direcție necunoscută.
În prezent, șeful statului este anunțat în căutare generală, după ce a fost deschis un dosar penal pe numele său. Ianukovici este învinuit de crime în masă.
05.05.2017
17:01
23.06.2015
10:38
16.04.2015
11:44
23.03.2015
08:49
16.06.2014
17:09
21.05.2014
15:51
29.04.2014
15:23
22.04.2014
10:07
16.04.2014
20:14
14.04.2014
09:57
14.04.2014
09:47
11.04.2014
12:33
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026

















