Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, despre dezmățul de vineri din Parlamentul de la Chișinău: „Acțiune neconstituțională care arată dispreț față de independența Curții Constituționale”
2145
Declaraţia aprobată vineri în Parlamentul de la Chişinău, potrivit căreia Curtea Constituţională a Republicii Moldova ar „uzurpa” puterea în stat, „arată dispreţ” faţă de independența Curții, susține Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu.
„Am asistat vineri la o evoluţie de evenimente care este foarte îngrijorătoare, pentru că a fost vorba de o acţiune desfăşurată în Parlament, în dispreţul prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, încercându-se intimidarea Curţii Constituţionale, încercându-se schimbarea compoziţiei Curţii Constituţionale printr-un vot care anula numirea chiar a preşedintelui actual al Curţii Constituţionale, numire făcută în 2019, printr-o „procedură” total neconstituţională şi, de asemenea, am constatat un demers prin care se dădea un vot de neîncredere pentru trei judecători ai Curţii Constituţionale”, a afirmat ministrul român al Afacerilor Externe, într-un interviu la postul de televiziune „Antena 3”.
CITIȚI și Comisia de la Veneția DESFIINȚEAZĂ decizia PSRM-ȘOR prin care președinta CC a fost revocată din funcție: „Îndemnăm Parlamentul să-și ABROGE deciziile neconstituționale și să respecte hotărârile Curții”
„Înţelegem care sunt mizele foarte importante ale unei astfel de acţiuni, dar ea este neconstituţională, arată dispreţ faţă de independenţa Curţii Constituţionale care este înscrisă chiar în Constituţia Republicii Moldova şi a fost condamnată ca atare şi de către Uniunea Europeană, de către ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene, de către Ambasada SUA de la Chişinău, inclusiv de Ambasada României, la instrucţiunile mele am dat un astfel de comunicat”, a arătat şeful diplomaţiei române.
Totodată, oficialul de la București a spus că respectivul demers din Parlamentul de la Chişinău arată importanţa care trebuie acordată în continuare statului de drept în Republica Moldova şi „importanţa evitării oricăror decizii sau demersuri care să pună sub semnul întrebării statul de drept”.
CITIȚI și DOC // Curtea Constituțională a SUSPENDAT decizia majorității PSRM-ȘOR: „Domnica Manole rămâne PREȘEDINTA Curții Constituționale”
„Am constatat inclusiv o luare de poziţie a Comisiei de la Veneţia în acest sens, care este extrem de clară în a sublinia că orice fel de atentat la adresa Curţii Constituţionale, orice fel de neacceptare a deciziilor unei Curţi Constituţionale, inclusiv în acest caz, reprezintă o încălcare a statului de drept", a evidenţiat ministrul român de Externe.
Totodată, Bogdan Aurescu a mai declarat că Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, a fost „supus unor atacuri, în ultima perioadă, pe nedrept”.
„Nu este nimic adevărat din ceea ce s-a susţinut în aceste atacuri, cum că Ambasadorul Ioniţă nu ar mai fi susţinut de către Bucureşti. Dimpotrivă, eu vă răspund că este un diplomat excelent, că se bucură de toată susţinerea mea şi nu a existat niciun fel de chemare a lui la Bucureşti, pentru a fi muştruluit. Dimpotrivă, l-am chemat pentru a participa la întâlnirile pe care doamna preşedinte Maia Sandu le-a avut săptămâna trecută”, a arătat Bogdan Aurescu.
20.03.2026
19:29
44
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
96
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
145
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
125
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
289
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
352
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
325
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
405
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
453
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
470
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
19:12
13
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
95
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
81
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
275
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
343
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
319
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
398
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
447
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
462
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
509
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
491
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
553
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
680
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
694
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
691
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
696
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
739
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
674
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
768
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
667
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
728
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
765
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
679
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
721
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
758
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














