Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, va găzdui la București cea de-a doua ediție a Conferinței ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova
1104
Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, va găzdui și co-prezida vineri, 15 iulie curent, la București, alături de ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, și de ministrul de stat pentru Dezvoltare, Francofonie și Parteneriate Internaționale al Franței, Chrysoula Zacharopoulou, cea de-a doua ediție a Conferinței ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.
Republica Moldova va fi reprezentată la acest eveniment de o importantă delegație ministerială, condusă de Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. De asemenea, președinta Maia Sandu va avea o intervenție online în deschiderea conferinței.
Un comunicat de presă al diplomației române transmite că la eveniment vor mai participa delegații din state membre UE, din state G7 și AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb), reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Serviciului European de Acțiune Externă, precum și ai instituțiilor financiare internaționale și organizațiilor internaționale, printre care secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, vicepreședintele Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, reprezentanți ai Băncii Mondiale, Băncii Europene de Investiții și din cadrul agențiilor specializate ale ONU (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare/UNDP, Programul Alimentar Mondial/WFP etc.).
„Accentul la Conferința de la București va fi pus pe sprijinirea efortului de reformă al Republicii Moldova, inclusiv din perspectiva atingerii obiectivelor fixate de Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022, prin care a fost propusă acordarea statutului de candidat la UE Republicii Moldova și care a stat la baza deciziei Consiliului European de la finalul lunii iunie prin care a fost acordat acest statut. Astfel, o componentă esențială a Conferinței va fi reprezentată de întrunirea celor cinci Grupuri de lucru ale Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, formate din experți guvernamentali din statele participante la Platformă. Acestea activează în domenii-cheie, precum situația umanitară a refugiaților din Ucraina găzduiți de Republica Moldova, combaterea corupției, securitatea energetică, asistența financiară și managementul frontierelor. În cadrul Conferinței va fi examinată și extinderea grupurilor de lucru pentru a răspunde adecvat la necesitățile de reformă ale Republicii Moldova”, transmite Ministerul de Externe de la București.
Amintim vă prima Conferință de sprijin pentru Republica Moldova a avut loc pe 5 aprilie, la Berlin, și a fost co-prezidată de ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, alături de omologii din Germania și Franța. Evenimentul a marcat lansarea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova și a generat un important sprijin politic, financiar și tehnic, în beneficiul direct al Republicii Moldova. Acest format internațional prin care Republica Moldova beneficiază de o susținere aprofundată este esențial în contextul cumulului de crize cu care se confruntă Republica Moldova - în special în plan energetic și economic, exacerbate de consecințele agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei.
Conferința de la Berlin a generat angajamente financiare în valoare de 659,5 milioane de euro ca împrumuturi, sprijin bugetar și asistență financiară, angajamente de relocare în alte state a 12 000 de refugiați ucraineni din Republica Moldova, precum și ajutor umanitar în valoare de 71,3 milioane de euro. În acest cadru, România a anunțat un sprijin bugetar direct de 10 milioane de euro, în plus față de pachetele de sprijin acordate anterior.
18.02.2026
20:18
155
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
312
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
210
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
261
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
225
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
245
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
236
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
326
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
327
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
17:21
357
Secție închisă temporar, directoare demisionară și investiții de 9 milioane lei la Spitalul Raional Nisporeni după depistarea neregulilor sanitare
18.02.2026
20:18
3
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
254
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
174
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
218
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
196
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
236
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
226
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
318
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
313
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
17:21
347
Secție închisă temporar, directoare demisionară și investiții de 9 milioane lei la Spitalul Raional Nisporeni după depistarea neregulilor sanitare
18.02.2026
16:51
400
Negocieri dificile la Geneva între Ucraina, Rusia și SUA: progrese limitate, divergențe majore pe teritorii și Zaporojie, în timp ce Moscova anunță cucerirea a două sate în Ucraina
18.02.2026
16:46
356
Moldova și Republica Coreea extind parteneriatul pentru modernizarea infrastructurii medicale
18.02.2026
15:49
497
„Suveraniști” din R. Moldova, puși la punct după ce au pus la îndoială întâlnirea dintre Rubio-Sandu: „Nu investești 166,5 milioane USD pentru securitate și 250 de milioane USD pentru sediul ambasadei într-o regiune care nu prezintă interes”
18.02.2026
15:08
1028
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
494
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
18.02.2026
14:28
552
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
13:59
492
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
534
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
18.02.2026
13:39
423
Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet
18.02.2026
13:19
430
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
18.02.2026
13:19
441
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
18.02.2026
13:04
419
Rusia lansează un val de atacuri nocturne cu rachetă balistică și 126 de drone înaintea negocierilor de la Geneva; Ucraina anunță doborârea a 100 de aparate
18.02.2026
11:47
502
MEC inițiază consultări publice pentru noul Program național de susținere a romilor 2027–2030
18.02.2026
11:33
496
17 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și exploatarea prin muncă a trei adulți și cinci minori
18.02.2026
10:47
579
Zelenski anunţă că Kievul a readus acasă 2.000 de copii, dar mii rămân încă blocaţi în Rusia
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.03
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














