17:12:51 27.02.2026
Stiri

Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți

Actualitate 27.02.2026 15:57 Vizualizări201
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți

Ministerul Energiei al Republicii Moldova invită agenții economici locali și internaționali să participe la licitațiile și procedurile de achiziții publice dedicate modernizării sistemelor de încălzire centralizată din Chișinău și Bălți, în cadrul Forumului pentru Eficiența Sistemului de Încălzire Centralizată, desfășurat pe 27 februarie 2026.

Evenimentul a avut ca obiectiv prezentarea transparentă a proiectelor strategice aflate în derulare și lansarea unei campanii de invitare a companiilor locale și internaționale să se implice activ în implementarea acestora. Reprezentanții mediului de afaceri din domeniul construcțiilor, instalațiilor, tehnologiilor energetice și managementului de proiect sunt încurajați să analizeze oportunitățile disponibile și să participe la viitoarele proceduri de achiziții publice și licitații.

În cadrul forumului a fost prezentat, în detaliu, pachetul de investiții planificate pentru modernizarea sistemelor de distribuție a agentului termic, instalarea punctelor termice individuale și extinderea distribuției pe orizontală, precum și pentru dezvoltarea serviciilor de apă caldă menajeră. Totodată, evenimentul a oferit o platformă de dialog între autorități publice, parteneri de dezvoltare și instituții financiare, unde au fost discutate soluțiile tehnice, etapele de implementare și calendarul investițional.

La eveniment a participat secretarul de stat al Ministerului Energiei, Vitalie Mîța, care a subliniat că, în ultimii ani, instituția a depus eforturi susținute pentru atragerea finanțărilor externe și consolidarea parteneriatelor strategice în domeniul termoenergetic. În contextul regional actual, cooperarea cu instituțiile financiare internaționale și organizațiile de dezvoltare este considerată un element-cheie pentru modernizarea infrastructurii și accelerarea tranziției către un sistem energetic eficient, sigur și sustenabil.

„Un exemplu relevant în acest sens este proiectul Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău, un program investițional major în valoare de 326 milioane de euro, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții, care va fi implementat pe parcursul a șapte ani în rețeaua de termoficare gestionată de S.A. Termoelectrica”, a declarat Vitalie Mîța.

Secretarul de stat a menționat că, în Chișinău, se preconizează instalarea a 2.510 puncte termice individuale, realizarea a 57 de proiecte-pilot de eficiență energetică în blocuri locative și trecerea la distribuția pe orizontală a agentului termic în 1.665 de blocuri locative multietajate.

„Majoritatea blocurilor locative au fost construite în perioada în care standardele de eficiență energetică erau mult mai reduse decât cele aplicate astăzi. Reabilitarea termică a clădirilor, introducerea distribuției pe orizontală a agentului termic și implementarea contorizării individuale vor permite consumatorilor să gestioneze mai eficient consumul de energie și să reducă costurile pentru încălzire”, a subliniat Vitalie Mîța.

În paralel, în municipiul Bălți este implementat proiectul „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți – Faza II”, având ca beneficiar S.A. „CET-Nord”, finanțat printr-un împrumut acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, completat de finanțări concesionale și granturi.

Proiectul vizează instalarea punctelor termice individuale în 166 de blocuri locative și dezvoltarea rețelelor de distribuție pe orizontală și de alimentare cu apă caldă menajeră în 296 de blocuri locative. Prin aceste investiții, aproximativ două treimi dintre consumatorii din municipiul Bălți vor beneficia de servicii de termoficare modernizate și mai eficiente.

Forumul pentru Eficiența Sistemului de Încălzire Centralizată este organizat sub egida Guvernului Republicii Moldova, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și al Băncii Europene de Investiții, și face parte din eforturile naționale de modernizare a sectorului energetic, precum și din demersurile de atingere a obiectivelor climatice ale Republicii Moldova.

Stiri relevante
Top stiri
27.02.2026 08:10 552 Horoscopul zilei 27.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 17.12 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte