Ministerul Educației lansează parteneriat cu experți austrieci pentru modernizarea practicii pedagogice în Moldova
1136
Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Institutul Național pentru Educație și Leadership, a inițiat un parteneriat cu Universitatea Pedagogică din Austria Superioară. Scopul acestui parteneriat este formarea cadrelor didactice. Proiectul va include pilotarea regulamentului pentru organizarea stagiilor de practica pedagogică în diverse instituții de învățământ general.
Inițiativa aceasta a fost discutată în cadrul unei întâlniri între reprezentanții Ministerului Educației, INEL și experți din Austria, care s-au aflat într-o vizită de studiu în Republica Moldova. Pe parcursul discuțiilor s-au abordat subiecte legate de modernizarea instrumentelor și aplicarea de noi strategii în cadrul practicii pedagogice. Formarea mentorilor și organizarea stagiilor de practică au fost de asemenea discutate. Noul regulament va fi pilotat în anul 2025-2026 în Republica Moldova.
„Acest parteneriat reprezintă un pas semnificativ pentru modernizarea educației studenților și formarea cadrelor didactice. Colaborând cu experții austrieci, avem oportunitatea de a dezvolta practica pedagogică la nivel național. Acest proiect alinia la standarde europene practicele noastre și va permite pregătirea mai eficientă a viitorilor profesori prin oferirea de instrumente moderne adaptate nevoilor actuale ale școlilor”, a afirmat Valentina Olaru, secretar de stat al Ministerului Educației.
Experții din străinătate urmează să viziteze Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Aici va fi pilotat regulamentul-cadru pentru practica pedagogică. De asemenea, vor fi vizitate și bazele de practică pedagogică selectate, precum Liceul Teoretic „Pro-Succes”, Grădinița nr. 216 și Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”. Reprezentanții acestor instituții vor avea ulterior ocazia să descopere experiența austriacă în organizarea practicii pedagogice printr-o vizită de studiu în Austria, preconizată pentru luna octombrie.
249
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
431
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
1544
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
531
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
498
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
614
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
595
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
585
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
614
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
615
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
247
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
429
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
1533
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
531
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
498
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
614
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
595
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
585
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
613
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
615
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
606
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
654
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
624
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
620
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
668
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
781
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
714
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
734
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
675
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
771
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
816
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1229
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
899
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
972
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
906
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
951
Horoscopul zilei 22.03.2026
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














