„Milionarul Ghena” de la CNA, REȚINUT pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații: Trei persoane audiate în calitate de BĂNUIȚI
3042
Pro TV
Șeful Direcției Generale Urmărire Penală a Centrului Național Anticorupție (CNA), Ghenadie Tanas, a fost reținut pentru 72 de ore într-o cauză penală deschisă de procurorii anticorupție pentru îmbogățire ilicită, fals în declarații și practicarea ilegală a activității financiare.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, pe parcursul zilei de astăzi, lui Tanas urmează a-i fi înaintată învinuirea și audiat în calitate de învinuit, după care procurorul de caz va decide asupra oportunității aplicării măsurii preventive în privința acestuia.
Pe parcursul zilei de ieri, procurorii anticorupție, cu suportul ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate, au efectuat șapte percheziții la șeful Direcției Generale Urmărire Penale a Centrului Național Anticorupție și membrii de familie ai acestuia.
CITIȚI și UPDATE // „Ghena” de la CNA și rudele acestuia, „deranjați” de SIS și procurori: Ce acuzații îi aduc oamenii legii șefului Direcției Urmărire Penală a CNA care ar fi „milionar în euro”
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate calculatoare, telefoane mobile și documente care au relevanță la cauza penală.
Oamenii legii au cercetat la fața locului unele bunuri imobile deținute de figuranți și au audiat martori. Totodată, au fost recunoscute și audiate în calitate de bănuiți trei persoane.
Cauza penală pe numele lui Tanas a fost pornită pe 6 decembrie curent, anunță Procuratura Anticorupție.
La mijlocul lunii noiembrie curent, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Adrian Cheptonar, a dezvăluit de la tribuna Parlamentului detalii despre „milionarul în euro” cu „avere nejustificată” de la CNA.
„El deține sute de terenuri agricole, construcții comerciale, apartamente și case în proprietate, înregistrate pe numele părinților, fratelui și chiar pe nume propriu și se mai spune, în Ungheni, că este cămătar și sponsor al contrabandei”, a declarat atunci deputatul despre Ghenadie Tanas.
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















