Locuitorii a opt localități din raionul Hâncești vor avea apă potabilă la robinetele din gospodărie: Lucrările de construcție a 143,5 km de apeduct și a două stații de pompare a apei sunt în toi
2961
ADR Centru
Locuitorii a opt sate din raionul Hâncești, situate în lunca râului Prut, vor beneficia de apă potabilă, datorită unui proiect care se află în plină desfășurare.
Este vorba despre proiectul regional „Construcția sistemelor de aprovizionare cu apă și sanitație a localităților din lunca râului Prut, raionul Hâncești, Etapa I'”, care prevede construcția a 143,5 km de rețele de apeduct, a trei turnuri, a unui rezervor de apă potabilă și unui castel de apă, precum și construcția a două stații de pompare a apei.

În total, circa 15 mii de locuitori din Cotul Morii, Ivanovca, Mirești, Bujor, Cățeleni, Leușeni, Nemțeni și Obileni, raionul Hâncești. vor avea acces îmbunătățit la sistemul de aprovizionare cu apă.
Agenția de Dezvoltare Regională Centru susține că, pentru anul 2023, din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală au fost alocate pentru acest proiect 9,1 milioane de lei.
Valoarea totală a proiectului constituie peste 60,055 de milioane de lei, dintre care 90% din cheltuieli vor fi acoperite din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, iar alte 10% - din contribuția autorităților publice locale de nivelul I și II.
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















