Mihaela Sîrbu: „Clădirea în care a fost semnat Actul Unirii, o bijuterie arhitectonică, nu este renovată și ăsta e un mare păcat. Sper să intre cât mai curând în renovare, ca să i se redea strălucirea pe care o merită”

Interviu cu Mihaela Sîrbu, actriță de teatru și film, conf.univ.dr. la Catedra de Arta Actorului a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București și fondatoarea Școlii de Improvizație din România

Mihaela Sîrbu a susținut recent atelierul „Omagiu improvizației” la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la Chișinău: „Studenții basarabeni sunt minunați, harnici, creativi. Pe de altă parte, și la București avem studenți buni, pasionați. Mi s-a părut, poate, că cei basarabeni sunt mai responsabili, mai îndârjiți, mai hotărâți”.

Stimată doamnă Mihaela Sîrbu, de când activați la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București (UNATC)? Ce cursuri predați?

Predau la UNATC din 2003, tocmai se împlinesc 20 de ani. Predau Actorie la licență și Improvizație la anul 1 master.

Cum v-ați elaborat metoda proprie de predare? Pe ce se bazează?

Am absolvit actorie la clasa profesorului Ion Cojar, așa că metoda mea de predare a actoriei se bazează în mare parte pe cea învățată de la profesorul meu.

În cei 20 de ani de experiență, ea a fost îmbogățită prin alte informații dobândite în special prin cercetarea pe care am întreprins-o pentru teza mea de doctorat, care se referă la metode de formare a actorului contemporan.

În ceea ce privește improvizația, mi-am dezvoltat o metodă în 20 de ani, de când am debutat în prima trupă de improvizație din România, formată din șase actori, sub îndrumarea lui Vlad Massaci.

De atunci, în paralel cu activitatea mea de la facultate, am predat improvizație atât copiilor, cât și studenților, actorilor, dar și adulților din alte domenii.

Aveți informații despre felul cum se preda actoria pe vremea Aristizzei Romanescu? V-a fascinat figura Luciei Sturdza Bulandra? Ați mers pe firul tradiției sau v-a interesat în special inovația?

Am fost ani de zile pasionată de marii actori din trecut, prin urmare am citit multe biografii, nu numai ale actorilor români, dar și ale unor personalități precum Eleonora Duse sau Sarah Bernard.

Abia relativ recent s-a ajuns la necesitatea elaborării unor principii pedagogice în învățarea artei actorului. Cred că, pe lângă cele învățate în facultate, lucruri pe care eu le socotesc de asemenea inovative, am fost mereu interesată să mă specializez și în alte metode precum metodele Keith Johnstone, Meisner sau Viewpoints.

Ce ateliere de improvizație ați inițiat în România? În ce orașe?

Evident că principala mea activitate a avut loc în București, unde am creat Școala de improvizație în 2007. Prin această școală am oferit cursuri multor copii, dar mai ales adulților interesați de dezvoltarea personală prin teatru, improvizația oferind, după părerea mea, o cale greu de egalat pentru dezvoltarea atenției, a ascultării active, a creativității, flexibilității și a cooperării, a lucrului în grup.

În București s-au născut, în urma cursurilor mele, mai multe trupe precum Backstage Boys, Freeze, Improvice, Improfix etc.

De asemenea, am condus ateliere la Târgu Mureș atât la teatru, cât și la facultate, am creat spectacole de improvizație în teatrele din Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș.

Ce știați de Basarabia din copilărie?

Nu foarte multe. Am copilărit într-un oraș din Ardeal și nu am avut nicio legătură cu Basarabia.

Uneori o mai auzeam pe bunica mea spunând despre anumiți oameni că sunt basarabeni, cam atât.

Abia recent am aflat de la mama că în 1947 au ținut în casă câteva luni o fată din Moldova, unde era foamete.

Cu ce grupuri de studenți de la Chișinău ați lucrat recent (9 - 19 octombrie 2023)? Cum s-a intitulat atelierul?

Am lucrat la Chișinău cu studenții anului doi și trei, actorie, de la AMTAP (Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice – n.red.). Atelierul s-a numit Omagiu improvizației.


Secvențe din cadrul atelierului „Omagiu improvizației”, susținut de Mihaela Sîrbu la AMTAP, Chișinău

Cum s-au descurcat studenții AMTAP?

Am făcut într-un timp foarte scurt un atelier intensiv de improvizație, cu multe ore de lucru pe zi, cu o prezentare amplă în final, deci consider că s-au descurcat foarte bine!

Cum scapă actorul de niște constrângeri interioare? Cum obține libertatea pe scenă?

Păi tocmai improvizația este una din metodele prin care se țintește obținerea libertății pe scenă. Doar că improvizația este și ea, într-o primă etapă, un lucru extrem de dificil, chiar înspăimântător: ieși pe scena fără să ai la dispoziție nimic, nici text, nici regie, fără repetiții.

Tocmai de aceea există antrenamente, există multe ore de lucru, există principii de improvizație pe care înveți să le pui în practică.

În ce săli ați ținut atelierul? În ce condiții repetă, se antrenează studenții Academiei de la Chișinău?

Atelierul s-a ținut în sala de clasă a anului doi. E o sală frumoasă, foarte potrivită pentru ceea ce am avut noi de făcut. Se simte însă lipsa unui buget pentru îmbunătățirea condițiilor din facultate.

Ce lipsește însă din punct de vedere financiar este compensat prin entuziasmul și munca studenților și a profesorilor, care se dau peste cap ca să creeze condiții prielnice de lucru.

În clădirea AMTAP există o sală unde a fost semnat Actul Unirii Basarabiei cu România, din 27 martie 1918.V-a emoționat aerul istoric al clădirii?

Da, am aflat acest lucru și evident că m-a emoționat. Străbunicii mei, ardeleni, au trăit și au luptat pentru o Românie întregită, așa că înțeleg foarte bine importanța Actului Unirii. Bunica mea vorbea mereu cu lacrimi în ochi despre România.

Dar clădirea, o bijuterie arhitectonică, nu este renovată și ăsta e un mare păcat, pentru că se degradează în continuare. Sper să intre cât mai curând în renovare, ca studenții să-și desfășoare studiile în condiții mai prielnice, iar clădirii să i se redea strălucirea pe care o merită.

Cum sunt studenții basarabeni, în raport cu cei de la București?

Sunt minunați, harnici, creativi. Pe de altă parte, și la București avem studenți buni, pasionați.

Mi s-a părut, poate, că cei basarabeni sunt mai responsabili, mai îndârjiți, mai hotărâți.

Am observat că ei muncesc mult, foarte mult, că au mereu de rezolvat teme grele și diverse.

Ce episoade din perioada atelierului v-au uimit sau v-au bucurat, sau, poate, v-au pus pe gânduri?

Precum v-am spus, studenții au lucrat cu pasiune. Am încercat să menținem o atmosferă lipsită de prejudecăți, astfel încât creativitatea lor să se manifeste.

Au intrat pe un teren necunoscut cu mult curaj. M-am bucurat că atât ei, cât și profesorii, conducerea AMTAP și Nelly Cozaru, organizatoarea atelierului, au avut încredere în mine.

Cât de dense au fost zilele petrecute la Chișinău? Ce-ați mai văzut prin oraș? Cum vedeți în continuare colaborarea cu studenți și oameni de teatru din R. Moldova?

Am petrecut zile minunate în Chișinău, e un oraș foarte plăcut, ador parcurile și numeroasele spații verzi din centru, cafenelele.

Am fost la teatru, la restaurante cu specific moldovenesc și georgian, pe care mi-aș dori să le regăsesc și în România, îmi place atmosfera, oamenii prietenoși și sper să mă întorc cât mai curând.

Și, mai ales, mi-aș dori să pornim împreună o mișcare în domeniul teatrului de improvizație și la Chișinău. Cred că atât actorii, cât și publicul ar avea de profitat.

Vă mulțumim pentru interviu!