Microbuz cu mărfuri de milioane aduse de la Odesa, „invizibil” la vamă: Un inspector vamal și complicele acestuia au fost reținuți
4834
Serviciul Vamal
Un inspector vamal în vârstă de 39 de ani și complicele acestuia au fost reținuți într-un dosar de contrabandă cu mărfuri din Odesa, Ucraina, în valoare de peste 1,3 milioane de lei.
Mai exact, complicele în vârstă de 33 de ani a adus haine, încălțăminte și alte produse, iar inspectorul vamal a trecut lotul de marfă în R. Moldova fără ca acesta să fie declarat la vamă și, prin urmare, fără să fie achitate impozitele la stat.
„Oamenii legii dețin probe care confirmă implicarea unui inspector vamal care ar fi facilitat transportarea mărfii fără ca să fie declarată legal”, precizează Serviciul Vamal.

Microbuzul cu marfă a fost depistat pe traseul spre Chișinău de către angajații Poliției de Frontieră, în zona localităților Tudora și Crocmaz din Ștefan Vodă. Ulterior, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cazul a fost preluat spre investigare de Serviciul Vamal, care a desfășurat percheziții în Chișinău și în afara capitalei.
Lotul de marfă și microbuzul au fost indisponibilizate, iar procurorii PCCOCS urmează să solicite aplicarea sechestrului asupra acestora.
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:23
05.11.2026
13:19
05.11.2026
13:02
05.11.2026
13:00
05.11.2026
12:57
05.11.2026
12:49
05.11.2026
12:41
05.11.2026
12:23
05.11.2026
12:04
05.11.2026
11:55
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















