„Mi-au pus un PISTOL la gât şi mi-au rupt diploma de profesor”. O directoare din zonele anexate de Rusia, TORTURATĂ pentru că a refuzat să înfiinţeze o şcoală rusă
1022
În ultimele două săptămâni, forţele ucrainene susţin că au recucerit 6.000 de km pătraţi de teritoriu, eliberând comunităţi care se aflau sub controlul rusesc de peste şase luni. Profesorii din aceste zone au declarat pentru BBC că a existat o încercare sistematică de a elimina programa şcolară ucraineană şi de a o înlocui cu o agendă rusă. În plus, părinţii au fost ameninţaţi că, dacă nu-şi trimit copiii înapoi la şcoală, aceştia vor fi duşi la un orfelinat.
Călătorind la est de Harkov, în oraşele recent eliberate Balakliya şi Vovchansk, BBC a vorbit cu profesori şi personal local care au descris cu toţii un model similar de asimilare forţată, transmite observatornews.ro. Mai întâi distrugerea proprietăţii: manuale şcolare, steaguri ucrainene, lucrări ale copiilor - inclusiv expoziţii murale despre scriitori ucraineni celebri sau icoane culturale. Dar apoi, un asediu asupra profesorilor înşişi.
Printre o mare de manuale ucrainene se află cu mândrie directoarea Liliya Sirous. Ea spune că i s-a dat o listă cu peste 2.200 de cărţi şi i s-a spus să le distrugă pe toate. Dar, în schimb, le-a ascuns. Înlocuită cu o nouă programă de istorie, literatură şi limbă rusă, biblioteca secretă a Lilianei a rămas neatinsă timp de şase luni.
Într-o altă şcoală, la puţin peste 100 km nord de Balakliya, în satul Ivanivka, directoarea Lidiya Tina - un educator profesionist cu peste 40 de ani de experienţă - spune că a fost reţinută timp de 19 zile după ce a refuzat să înfiinţeze o şcoală rusă. "În timp ce încercam să fug din Harkov, am fost reţinută.
O maşină a oprit şi trei bărbaţi mascaţi cu puşti de asalt au coborât. Mi-au pus un pistol la gât şi mi-au rupt diploma de profesor în faţa mea", spune Lidiya, în vârstă de 60 de ani. Ea spune că i-au pus o pungă pe cap şi apoi a fost plasată în izolare timp de cinci zile. „Mă durea sufletul", spune Lidiya. „Mă gândeam: „Nimeni nu ştie unde sunt".
Ea spune că a fost bătută şi forţată să îngenuncheze şi a fost făcută să creadă că va fi executată. "Au încercat să mă forţeze să învăţ versurile imnului rusesc, dar am refuzat".
Nu au existat presiuni doar asupra profesorilor, ci şi asupra părinţilor. "Părinţii au fost ameninţaţi că, dacă nu-şi trimit copiii înapoi la şcoală, aceştia vor fi duşi la un orfelinat", spune Svitlana Shvid, şefa educaţiei din regiunea Balakliya, cu supravegherea celor 19 şcoli ale sale. În regiunea Vovchansk, profesorii au povestit pentru BBC cum gărzile ruseşti au fost staţionate în sălile de clasă în timp ce elevii încercau să înveţe. BBC a cerut autorităţilor ruse să comenteze cu privire la presupusele ameninţări la adresa părinţilor, dar acestea nu au răspuns.
27.02.2026
22:20
45
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
199
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
202
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
291
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
264
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
327
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
413
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
393
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
407
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
424
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
21:28
38
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
64
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
244
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
225
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
300
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
384
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
365
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
377
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
394
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
408
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
454
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
520
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
447
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
528
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
552
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
591
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
761
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
551
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
582
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
616
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
518
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
601
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
632
Horoscopul zilei 27.02.2026
27.02.2026
05:49
812
Washingtonul prelungește vânzarea activelor Lukoil pentru a spori presiunea asupra Rusiei în negocierile de pace pentru Ucraina
27.02.2026
02:57
759
Netflix se retrage din cursa pentru Warner Bros. Discovery, lăsând Paramount-ul lui Ellison să preia HBO și CNN
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














