Medicul care a încercat să MITIASCĂ un judecător din R. Moldova și-a aflat pedeapsa – AMENDĂ. Procuratura Anticorupție va CONTESTA decizia
1569
Medicul obstetrician-ginecolog Vadim Scarlat, care a încercat să dea mită unui judecător, pentru a scăpa de statutul de învinuit într-un dosar, și-a aflat pedeapsa. Judecătoria Chișinău i-a aplicat acestuia o amendă în mărime de 115 mii de lei pentru că a încercat să corupă un judecător.
Procuratura Anticorupție menționează că medicul inculpat și-a recunoscut vinovăția integral și a solicitat examinarea cauzei în procedură specială, în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.
La aplicarea pedepsei, instanța de judecată a ținut cont de existenţa prejudiciului cauzat, de faptul că inculpatul a recunoscut vina și a colaborat cu organul de urmărire penală și instanța de judecată.
Amintim că medicul este învinuit că i-a transmis unui magistrat, prin intermediul asistentului judiciar, 2 000 de euro pentru ca judecătorul să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care lucrătorul medical avea calitate de învinuit.
Procuratura Anticorupție menționează că va contesta decizia Judecătoriei Chișinău.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
12.08.2026
19:29
12.08.2026
18:37
12.08.2026
17:52
12.08.2026
17:38
12.08.2026
17:25
12.08.2026
16:40
12.08.2026
16:40
12.08.2026
16:38
12.08.2026
16:35
12.08.2026
16:14
12.08.2026
16:09
12.08.2026
15:31
12.08.2026
15:08
12.08.2026
15:01
12.08.2026
14:31
12.08.2026
14:09
12.08.2026
14:08
12.08.2026
13:57
12.08.2026
13:52
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:25
12.08.2026
12:50
12.08.2026
12:32
12.08.2026
12:24
Trump presează Iranul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și anunță negocieri intense pentru un acord rapid
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
Bărbat înarmat, prins lângă terenul de golf al lui Donald Trump din California, după ce ar fi spionat pregătirile de securitate. Ce arsenal au găsit anchetatorii în locuința sa
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari


















