MEDICINĂ ALTERNATIVĂ // Terapii care vindecă fără pastile și vă salvează de operații
2165
Sursa: doctorulzilei.ro Lupusul, tensiunea și dereglările hormonale pot fi tratate cu ace, iar coloana devine ca nouă prin chiropraxie. Fricile și depresia trec cu flori, iar suferințele ficatului se pot citi în ochi. Tratamente vechi de sute de ani reușesc să vindece boli pentru care medicina modernă nu oferă soluții. Vă prezentăm o selecție a terapiilor alternative consacrate.
ACUPUNCTURA. Terapia chinezească este ultima soluție pentru românii care au încercat fără succes să se trateze cu ajutorul medicinii clasice. Deși par înspăimântătoare, acele sunt subțiri și se simt ca niște pișcături. Lista bolilor ce pot fi tratate prin înțepături e lungă: dureri de cap, boli de inimă sau autoimune, ulcere, gastrite, dependențe, până la probleme sexuale și emoționale.
Există vindecări spectaculoase?
„Pentru ce poate acupunctura, pentru specialiști, nu sunt spectaculoase, pentru pacienții care le-au încercat pe toate, da”, explică medicul Octavian Sbârnă, care tratează pacienți cu vârste între 3 luni și 90 de ani. Tehnica se bazează pe principiul celor 12 meridiane energetice, care corespund câte unui organ, viscer și unei anumite funcții (circulație, activitatea psihică, metabolism etc.). În cazul în care apare un blocaj în corp, se generează o lipsă de energie. Aceste puncte se înțeapă pentru a elibera blocajul și pentru a lăsa energia „să curgă”. Medicul Octavian Sbârnă recomandă acupunctura corporală, nu doar la nivelul scalpului, urechilor sau picioarelor.
Majoritatea pacienților apelează la acupunctură după ce au încercat și metode clasice de tratament. Se obțin vindecări spectaculoase în boli greu de tratat, ca cele autoimune sau emoționale,” explică specialistul în acupunctură.
CHIROPRAXIE. Deformările coloanei, durerile lombare, spondilozele cervicale și chiar herniile de disc pot fi tratate, fără bisturiu, printr-o tehnică ce pare, la o primă vedere, o metodă de tortură. Se numește chiropraxie și mai este cunoscută și ca „tragere a oaselor”. În timpul unei ședințe, medicul „frământă” mușchii din zona coloanei, după care începe să facă manevre de răsucire, care deblochează articulațiile și coloana. În timpul procedurii se pot auzi trosnete la nivelul articulației cu probleme. Folosită pe scară largă în America, Franța și Germania, chiropraxia este o metodă puțin cunoscută în România.
Unul din cei care o practică este medicul basarabean Gheorghe Pavelescu, ortoped-traumatolog la Spitalul Foișor din Capitală. Doctorul a tratat peste 10.000 de bolnavi prin chiropraxie. 70% dintre cei care i-au trecut pragul au scăpat de operație.
„Prin manevre de torsionare se pot debloca articulațiile care sunt blocate ca rezultat al unor maladii degenerative sau ale unor microtraumatisme”, explică specialistul. Cam 30 de minute durează o ședință, iar după aceasta, pacienții trebuie să evite mișcările bruște și ridicarea greutăților.
Știința care „citește” bolile în ochi, nerecunoscută în România
Ochii nu sunt doar oglinda sufletului, ci și a stării de sănătate sau cel puțin asta promite iridologia. Practicată intens în Germania și alte țări occidentale, această știință nu este încă recunoscută în România. Cabinete specializate se pot găsi însă la tot pasul. Departe de a fi o metodă de „ghicit” în ochi, implică foarte mult studiu, spun medicii care o practică. Cu ajutorul unui microscop special, specialistul captează și investighează irisul și încearcă să găsească indicii asupra naturii afecțiunilor de care suferă pacientul. Fiecare zonă a irisului corespunde unui anumit organ și orice pată care apare în zona respectivă arată cât de bine funcționează acesta. Astfel, petele roșii pot trăda hemoragii sau leziuni în interiorul unor anumite organe, petele albăstrui - acumularea unor substanțe toxice, cele gălbui - suferințe ale intestinelor, iar cele verzi - probleme cu ficatul.
Cură cu flori pentru cei „supărați” pe viață
Fobiile, nesiguranța, hipersensibilitatea, stările de anxietate și chiar depresia cronică se pot remedia prin terapia florală Bach. Tratamentul nu trebuie confundat cu aromoterapia și este un sistem naturist alcătuit din 38 de esențe extrase din diverse flori, fără gust, miros sau chimicale. Tratamentul propriu-zis presupune administrarea remediilor florale „prescrise” de terapeut, timp de o lună. Schema este personalizată și cuprinde 4-7 remedii florale, într-un recipient de 30 de ml. Acest tip de terapie poate fi folosită în paralel cu alte tratamente. „Remediile se administrează la nevoie, în momente acute, sau pentru a vindeca dezechilibre cronice. Nu dau dependență. Tratamentul poate fi întrerupt oricând”, spune terapeutul Carmen Bădilă.
Sursa: doctorulzilei.ro
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
16.01.2020
07:30
16.12.2019
17:19
14.09.2019
11:30
13.09.2019
14:16
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















