MEC instruiește autorii de manuale pentru integrarea noilor educații și reformarea resurselor școlare
1892
Ministerul Educației și Cercetării continuă programul de formare a autorilor de manuale școlare prin desfășurarea Modulului I - „Integrarea noilor educații în manualele școlare”. În perioada 2-4 iunie, aproximativ 250 de autori de manuale, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării și ai editurilor, participă la instruiri axate pe elaborarea unor manuale moderne, relevante și adaptate nevoilor actuale ale elevilor.
Pe durata sesiunilor de instruire, participanții analizează și testează modalități practice de integrare a tematicilor transversale. Este vorba despre educația pentru sănătate și bunăstare, educația pentru pace, educația media, educația pentru egalitate și incluziune, educația pentru dezvoltare durabilă, educația pentru competențe digitale și inteligență artificială, educația financiară și antreprenorială, educația pentru cetățenie globală și educația pentru valori.
La programul de formare sunt invitați autori de manuale din toate ariile curriculare și din toate disciplinele școlare. Participă specialiști în limba și literatura română, în limbile minorităților naționale și limbile străine, în matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, istorie, geografie, arte, educație tehnologică, precum și cadre didactice din învățământul primar. Programul de instruire este ghidat de experți și practicieni cu experiență academică și profesională solidă în domeniul noilor educații. Ei susțin sesiuni dedicate unor teme distincte, structurate astfel:
Educația pentru sănătate și bunăstare, susținută de Alina Iepure, doctor în științe medicale, specialistă în biochimia nutriției și Health Coach Practitioner. În cadrul acestei sesiuni sunt prezentate modalități de integrare în manuale a conținuturilor privind sănătatea fizică și emoțională. Se insistă și pe promovarea unui stil de viață sănătos în resursele educaționale utilizate de elevi.
Educația pentru pace, facilitată de Iosif Moldovanu, expert în domeniul drepturilor copilului din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Sesiunea pune accent pe promovarea culturii dialogului, prevenirea violenței, dar și pe consolidarea relațiilor bazate pe respect reciproc între elevi și între toți actorii educaționali.
Educația media, coordonată de Loreta Handrabura, doctor, conceptor și autor de manuale de educație media, membră a Consiliului de Supraveghere al TRM, și de Viorica Zaharia, doctorandă și consultantă în elaborarea manualelor de educație media, membră a Consiliului de Presă. Ele prezintă metode concrete prin care poate fi dezvoltată gândirea critică a elevilor și competențele de analiză a informațiilor primite din diverse surse.
Educația pentru egalitate și incluziune, susținută de Rodica Braguța, șefă a Direcției juridice și resurse umane a Ministerului Educației și Cercetării, și de Olga Bulmaga, doctor, secretară generală a Consiliului pentru Egalitate. În cadrul acestor activități se discută despre includerea, în manuale, a dimensiunilor legate de nediscriminare, respectarea diversității și asigurarea unor oportunități egale pentru toți elevii.
Educația pentru dezvoltare durabilă, facilitată de Elena Sochircă și Angela Teleman, doctori și conferențiari universitari la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Accentul cade pe responsabilitatea față de mediu, pe protejarea resurselor naturale și pe formarea unor comportamente sustenabile încă din anii de școală.
Educația pentru competențe digitale și inteligență artificială, susținută de Grigore Vasilache, profesor de informatică cu grad didactic superior la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, și de Sergiu Corlat, doctor în științe, din cadrul Universității de Stat din Moldova. Ei explorează modul în care competențele digitale pot fi integrate în conținuturile disciplinelor, precum și utilizarea responsabilă a tehnologiilor emergente, inclusiv a inteligenței artificiale.
Educația financiară, antreprenorială și pentru inovare, facilitată de Laurenția Filipschi, director executiv al Junior Achievement Moldova, și de Natalia Iacob, profesor CEEF și consultant Junior Achievement Moldova. Sesiunea este axată pe dezvoltarea spiritului antreprenorial al elevilor, pe consolidarea culturii financiare și pe stimularea inițiativei și inovării în rândul tinerilor.
Educația pentru cetățenie globală, susținută de Arina Zîcu, expertă curriculară și directoare executivă a Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului. Ea abordează dezvoltarea unei perspective active, responsabile și participative asupra societății. Elevii sunt încurajați să înțeleagă interdependențele globale și să se implice în viața comunității.
Educația pentru valori, facilitată de Marcela Luchița, doctor în științe ale educației, și de Natalia Stîncă, specialistă în filologie germanică, cu grad didactic superior, din cadrul Direcției Consolidarea Rezilienței a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării. Formatorii abordează formarea valorilor democratice, consolidarea spiritului civic și dezvoltarea rezilienței în fața dezinformării.
Activitatea se înscrie în amplul proces de reformare a manualelor școlare, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării pentru a îmbunătăți calitatea resurselor educaționale. Scopul este de a răspunde cât mai eficient cerințelor actuale ale sistemului de învățământ și așteptărilor elevilor și profesorilor.
Reforma manualelor școlare prevede și un nou mecanism de evaluare, în care calitatea va avea o pondere de 90%. În același timp, se urmărește extinderea utilizării manualelor digitale și interactive, accesibile pe diverse dispozitive. Noile manuale vor avea un format modernizat, tipar color, structură clară și fonturi adaptate vârstei elevilor, precum și imagini de înaltă calitate. Pentru a reduce greutatea ghiozdanelor, manualele voluminoase vor fi împărțite în mai multe volume, astfel încât utilizarea lor zilnică să fie mai comodă pentru elevi.
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații



















