Măsuri de susținere a mediului de afaceri și populație anunțate de Guvern, CRITICATE, dar aprobate de Parlament: „Dodon își trage bani pentru campania electorală”
1594
Parlamentul a votat astăzi, cu 59 de voturi, măsurile de susținere a mediului de afaceri și populației pe timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19.
Astfel, printre măsurile aprobate de către Parlament se numără subvenționarea de către stat a dobânzilor, în perioada 1 mai 2020 - 31 decembrie 2020, la creditele contractate de întreprinderi pentru achitarea salariilor, mijloace circulante sau investiții.
Totodată, contribuabilii plătitori de TVA (peste 16 mii există acum în R. Moldova) vor avea dreptul de a solicita rambursarea taxei, ceea ce va spori semnificativ lichiditatea întreprinderilor. Cei mai mulți bani, în valoare totală de circa un miliard de lei, vor ajunge în agricultură, silvicultură, industria prelucrătoare, transport si depozitare, informații și comunicații etc.
Propunerile Guvernului au fost criticate de către deputații din opoziție. Potrivit lui Alexandru Slusari, de aceste măsuri vor beneficia cei care nu au fost afectați de pandemie, cum ar fi „Moldtelecom”, „Metalferos” și alte întreprinderi, fiindcă alte firme ale căror afaceri au fost puse la pământ nu vor lua credite. „Dodon își va trage bani pentru campania electorală”, a acuzat Slusari.
Și deputații de la PAS au presupus că agenții economici care administrează marketuri alimentare ar putea să profite de credite cu dobânda achitată de stat, întrucât dispun de lichidități, afacerile acestora fiind solicitate pe timpul pandemiei.
Printre măsurile votate de Parlament se mai numără anularea scutirii de impozitul pe venitul obținut din investițiile efectuate în valorile mobiliare de stat, diminuarea cotei TVA de la 20% la 15% în sectorul „HoReCa”, aplicarea scutirilor de TVA, accize, taxa vamală și taxa pentru procedurile vamale pentru mărfurile consumabile importate de echipele internaționale de intervenție, care participă la exercițiile internaționale de management ale consecințelor situațiilor excepționale, desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, s-a propus ca producătorul să beneficieze de dreptul de a solicita restituirea accizei pentru mărfurile livrate administratorilor magazinelor duty-free, fără a ține cont de locația magazinului respectiv, pentru eliminarea situației în care pentru produsul autohton se achita de două ori acciza - odată producătorul și odată magazinul duty-free, producătorul fiind defavorizat față de importator.
În scopul majorării încasărilor la buget, cota taxei pentru extragerea mineralelor utile se propune de a fi stabilită în felul următor: valoarea medie pe unitate a mineralului util extras în mărime dublă. De asemenea, având în vedere că pe parcursul anilor 2017-2019 la taxa pentru efectuarea prospecțiunilor geologice, taxa pentru efectuarea explorărilor geologice și taxa pentru lemnul eliberat pe picior, sumele încasate sunt nesemnificative, s-a propus abrogarea acestora. Concomitent, în scopul folosirii raționale și complexe a subsolului, protecției acestuia, precum și asigurării securității lucrărilor la folosirea subsolului, s-a propus unificarea mai multor taxe. Potrivit estimărilor Guvernului, în urma acestor modificări, veniturile la buget de la taxele respective vor crește de două ori.
De asemenea, în proiectul de lege se propune comasarea contribuțiilor de asigurări sociale la nivel de angajator, ceea ce va permite repartizarea poverii fiscale între angajator și angajat.
Guvernul a mai cerut introducerea „taxa de portabilitate” și „taxa aeroportuară”, în ultimul caz fiind vorba de achitarea în bugetul de stat a 5,4 euro sau jumătate din taxa pe care fiecare pasager o chită atunci când procură bilete pentru avion.
Parlamentul a mai aprobat extinderea, până la 1 ianuarie 2026, a garanției privind aplicarea impozitului unic pentru rezidenții parcului IT, dar și amânarea, până la expirarea a 3 luni de la momentul ridicării stării de urgență, a termenului de stabilire a interdicției de expunere vizibilă a produselor din tutun.
13.02.2026
18:12
771
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:09
775
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
828
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:10
686
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
14:24
655
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
13:21
752
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
12.02.2026
13:31
807
Guvernul accelerează pregătirile pentru Capitolul 15 – Energie în negocierile de aderare la UE
12.02.2026
13:07
958
Fermierii din nordul țării, instruiți la Soroca privind protecția solului și evidența activităților agricole
12.02.2026
13:04
923
Moldova și Turcia își modernizează Acordul de Comerț Liber pentru a stimula exporturile și a simplifica regulile de origine
12.02.2026
10:54
800
Ministerul Energiei prezintă agenției Fitch Ratings reformele și noile investiții care transformă sectorul energetic al Republicii Moldova
15.02.2026
04:22
17
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
354
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
405
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
408
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
540
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
576
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
619
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
731
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
690
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
834
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
605
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
758
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
807
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
661
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
755
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
587
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
677
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
648
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
729
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
712
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
643
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
744
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
648
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
714
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
778
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














