Măselele de minte - mai mult rău DECÂT bine?
1985
sursa: csid.ro Aşa-numitele „măsele de minte” se formează cu rădăcini atipice ca formă şi au canale întortocheate, aspecte care nu pot fi tratate, astfel că este recomandată scoaterea lor, spune medicul stomatolog Laura Mocanu.
„Molarii de minte ne fac mai mult rău decât bine. O parte dintre pacienţi ţin morţiş să îi păstreze, în timp ce alţii renunţă la ei de la primele semne de cariere. Totuşi, cum e indicat să procedăm când avem probleme cu molarii de minte, mult mai celebri sub denumirea de măsele de minte? Indiferent cum îi denumim, măselele de minte nu au nici o legătură cu mintea, în ciuda ideii populare că o dată ce ai aceşti molari ţi-a venit mintea la cap.
Molarii de minte sunt doar o grupă de dinţi care în 80% din cazuri se formează cu rădăcini atipice ca formă, având canale aberante şi întortocheate, care nu pot fi tratate. S-au făcut nenumărate cercetări în privinţa lor şi s-a dovedit că ne este mai bine fără ei, decât cu ei”, explică Laura Mocanu, specialist în stomatologie generală.
Mai mult, potrivit csid.ro, specialiştii americani au propus recent extracţia mugurilor, adică a acelor săculeţi din care se formează rădăcina, pentru că sunt moi şi e mai puţin dureros pentru pacient, a adăugat medicul.
Potrivit specialistului, fiind ultimul dinte care se formează, acest molar are o structură diferită de a celorlalţi dinţi, care îl face mai puţin rezistent, dar şi mai susceptibil de apariţia cariilor.
„Molarii de minte afectează foarte mult poziţia dinţilor existenţi pe arcade. Şi cum la 13 ani toţi cei 28 de dinţi sunt erupţi, cei patru nou apăruţi în jurul vârstei de 18 - 21 de ani încearcă să iasă pe arcadă sau, cum nu mai au loc, rămân în os şi împing dinţii sau rădăcinile dinţilor învecinaţi. Marea problemă sunt durerile, pentru că de la 18 ani lucrurile sunt stabilizate, osul e complet format, iar mişcarea unui dinte în os este dureroasă”, a mai spus Mocanu.
Aşa se explică apariţia problemelor gingivale precum pericoronarita, o infecţie în jurul coroanei, sau durerile insuportabile în unele cazuri cu trismus (acea contracţie spastică a mandibulei care face imposibilă deschiderea gurii).
„Cea mai indicată soluţie în cazul acestor dinţi este extracţia, pentru că dau mai multe complicaţii decât beneficii.(...) Nu-i putem folosi la mestecat, nu ne putem sprijini pe ei atunci când vrem să construim o punte şi nici nu e uşor să-i curăţăm", a adăugat medicul.
24.02.2025
10:38
2541
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4515
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21508
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4308
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2751
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8651
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6168
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6834
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4164
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5822
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2390
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
07.04.2026
11:39
30
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
44
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
239
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
299
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
348
Horoscopul zilei 07.04.2026
458
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
521
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
734
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
718
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
576
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
626
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
607
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
638
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
849
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
687
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
615
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
644
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
722
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
877
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
748
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
741
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1176
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1085
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1185
Horoscopul zilei 05.04.2026
1306
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1180
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














