Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei sclave sexuale: „Mă simţeam ca un animal”

Pentru istoricii japonezi, cel de-al Doilea Răz­boi Mondial şi deznodământul său nu există. Când vorbesc despre conflictul care a început cu in­va­darea Manciuriei în 1931 şi care s-a ter­minat cu ex­plozia bombei atomice în 1945, ei îl numesc „războiul de cincisprezece ani”. O perioadă compusă numai şi numai din ero­ismul trupelor japoneze, care şi-au sacrificat via­ţa pentru pa­trie. În Japonia, cultul eroilor e in­tens. Mii de monumente glo­rifică memoria patrio­ţilor morţi pe câmpul de luptă, aşa cum se cuvine şi cum este frumos.

Mai puţin frumos e faptul că istoria e piep­tănată cu grijă (în stil mar­xist) de tot ce ar putea întina glo­ria. De pildă: povestea urâtă şi dureroasă a „sclavelor se­xuale”, acele biete adolescente japoneze şi coreene, obli­gate să se înroleze în veritabile bordeluri mobile, fiind brutalizate şi umilite de aceiaşi eroi. Povestea lor, pe care o prezentăm în pagi­nile de faţă, nu a fost recunoscută oficial de­cât la înce­putul anilor '90, când în Japonia a fost declanşat pro­cesul sclavelor sexuale.

Istoria uitată a acestor 150.000 de femei (80% de origine coreeană), dintre care 30.000 au mu­rit din cauza tratamentelor la care au fost supu­se, este, în sfârşit, recunoscută. Supravieţuitoarele cer dreptate.

Bordeluri ambulante

De fapt, povestea sinistră a „femeilor de agrement” începuse cu mult înaintea celui de-al Doilea Război Mon­dial, încă din 1904, când Japonia a invadat Co­reea. Una dintre primele acţiuni ale autorităţilor ja­poneze a fost instalarea unui cartier al prostituatelor, după moda japoneză, în Seul, capitala coreeană. Cu toate că pros­ti­tuţia forţată a fost ilegală, multe familii japoneze şi co­reene îşi trimiteau fetele în bordeluri, în schimbul ba­ni­lor cu care erau plătite.

După ane­xa­rea Man­ciu­riei, în 1931, a început războiul cu Chi­na. În mijlocul hao­sului, comandantul ja­ponez din Shanghai a aflat că tru­pele sale violaseră 223 de femei din populaţia locală. Pentru a rezolva această problemă, a adus un contin­gent de pros­tituate din Nagasaki. Aceas­ta a fost ori­gi­nea primei „baze de agre­ment”, unde soldaţii stresaţi puteau să se re­laxeze şi să mai uite de nenorocirile războiului.

După câţiva ani de pace dificilă, răz­boiul dintre Chi­na şi Japonia a început din nou, în 1937, când avioanele japo­neze au bombardat Nankinul. Trupele terestre care le-au urmat nu s-au mul­ţumit numai să masacreze ora­şul, ci au vio­lat toate femeile pe care le-au găsit. Încă o da­tă, autorităţile militare japo­neze au rezolvat pro­­ble­ma disciplinei adu­când „femei de agrement”.

Dar „pro­fe­­sionistele” nu erau de ajuns pentru a umple „ba­zele de agre­­ment”. Cererea sexuală era aşa de mare, încât mul­te femei erau încor­porate pentru „muncă de război obli­­ga­torie”. Doar târ­ziu, când erau departe de casă, aceste femei realizau care era natura obligaţiilor lor. Alte fete erau pur şi simplu răpite, violate şi obli­gate să se pros­ti­tueze. Chiar şi cele foarte tinere erau forţate să se transforme în sclave sexuale.

Practica a conti­nuat. De-a lun­gul ce­lei de-a doua con­fla­graţii mon­diale, auto­rită­ţile japo­neze au forţat tinere fete sud-asiatice să se pros­titueze. Majo­ri­tatea lor ve­neau din Coreea ocupată, altele din Man­ciuria, Chi­na, Filipine, Sin­ga­po­re sau din Extre­mul Ori­ent. Armata Imperială furniza o fe­me­ie la 40 sau 50 de bărbaţi. Aceste femei erau bo­te­za­te cu litera „P”, precedată de naţio­na­litatea lor. „Chan-P” în­semna că era vor­ba des­pre o „femeie de agrement” din Chi­na, „Chom-P” de­semna o coreeancă etc. Li­tera „P” se pare că pro­vine din chinezescul p'l, care înseamnă va­gin.

Pros­tituatele ja­poneze o duceau mai bine decât ce­le­lalte. Deseori, ele erau rezer­vate ofiţerilor, cărora le ofereau rafina­men­tele sexuale pe care le în­văţaseră în for­marea lor de gheişe. Ofi­ţerii preferau, însă, compa­nia tinerelor co­reence, care nu erau susceptibile de maladii.

În 1938, i s-a cerut doctorului Aso Tetsuo, un gine­co­log japonez, să pună la punct un nou „centru recrea­tiv” în Shan­ghai. El trebuia să recruteze o sută de fe­mei descrise drept „cadou pentru For­ţele Imperiale”.

Per­sonalul era compus din 20 de femei adulte şi 80 de fete co­reene. Tetsuo şi-a dat seama că japo­ne­zele con­tractaseră si­filis, pe când co­reencele erau sănătoase. A conclu­zio­nat că nu se prostituaseră înainte, că erau fecioare concentrate cu forţa pen­tru a-i satisface pe solda­ţii japonezi. În­rolate în corpul serviciului pa­triotic co­reean, ele erau dezvirginate de ofiţerii su­pe­riori din unitatea unde erau trimise. Odată ajunse aco­lo, erau date pe mâna unui „naş” şi a unei „naşe”, ca­re le în­vă­ţau arta servitudinii se­xuale.

Fetele erau învăţate să nu se sur­me­neze şi să nu participe la actul sexual, ca să nu obo­seas­că. Erau, de asemenea, învăţate să-şi gireze perfor­man­ţele se­xuale în funcţie de clienţi; tre­buiau să fie calme cu bărbaţii în vârstă, să laude per­formanţele ofiţerilor şi să fie tandre cu soldaţii tineri. Era inutil să se opună. După ce erau răpite, li se pu­neau lanţuri. Soldaţii le vio­­­lau. Femeia care se opunea vreunui bărbat sau nu îl sa­tis­făcea era bătută cu cru­zime. Multe s-au sinucis, ale­gând să nu mai îndure atâtea umi­linţe. Cele foarte pu­ţine care au avut curajul să li se opună soldaţilor au fost muti­late sau omorâte.

Yi Okpun, fostă „femeie de agrement” a relatat de curând unui reporter american prin ce a trecut în tim­pul războiului. În 1937, pe când avea doar 12 ani, a fost luată din Coreea. A fost dusă în Taiwan să lucreze în­tr-o „bază de agre­ment”. „Fiecare bărbat avea voie să stea 30 de minute în cameră. Încercam să pre­lun­gesc totul, ca să am de satis­făcut cât mai puţini băr­baţi. Dar la un moment dat nu mai puteam, eram aşa de epui­zată, încât rămâneam pe jos, parcă murisem, cu faţa întoarsă spre perete. Trebuia să satisfac între 20 şi 30 de bărbaţi pe zi. Mă simţeam ca un animal.”

Sursa: formula-as.ro