Marș pentru Basarabia în București: „Cea mai amplă manifestație pentru UNIRE”
2907
dcnews.ro Platforma unionistă „Acțiunea 2012” va organiza, pe 20 octombrie, la București, un marș în susținerea Unirii Republicii Moldova cu România. Organizatorii anunță că va fi „cea mai amplă manifestaţie stradală care are drept scop transformarea unirii cu Republica Moldova într-o prioritate naţională a celor două state de pe ambele maluri ale Prutului”.
Manifestanții se vor aduna la ora 14.00 în Piaţa Victoriei din Bucureşti și vor mărșălui, purtând steaguri tricolore și scandând „Unire!”, până la Palatul Parlamentului (Parcul Izvor).
„Îi aşteptăm pe toţi bucureştenii să vină la eveniment cu un steag naţional pentru a arăta că tricolorul ne uneşte pe toţi”, a declarat Mihai Nicolae, copreşedinte al Platformei Civice „Acţiunea 2012”, citat de dcnews.ro.
„Acțiunea 2012” a lansat anterior campania „Aducem Basarabia acasă” în cadrul căreia au fost colectate semnături în susținerea Unirii celor două state de pe malul Prutului. Peste 117 mii de români au semnat pentru o Lege care are menirea să facă din Republica Moldova o prioritate națională a României. La manifestaţia de duminică, protestatarii vor solicita adoptarea acestui proiect legislativ de către Parlamentul României.
Potrivit unui sondaj de opinie efectuat la nivel naţional în 2012, de Centrul Român de Studii şi Strategii, 87,25% din români ar accepta Unirea R. Moldova cu România.
02.04.2021
15:35
4569
Maia Sandu vine cu o nouă STRATEGIE privind procurarea vaccinurilor anti-COVID-19, după ce producătorii ezită să semneze contracte directe cu R. Moldova. Ce spune șefa statului despre UNIREA R. Moldova cu România
02.12.2019
09:49
3930
Ziua Marii Uniri a adunat mai mulți lideri de partide unioniste la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului: „Cred că vom avea punctul de renaștere a Mișcării unioniste din R. Moldova”
02.12.2019
09:18
2874
Hora UNIRII, la Orhei, de Ziua Națională a României. Ambasadorul Ioniță: „Este ziua când trebuie să privim cu recunoștință către trecut și cu încredere către viitor”
02.12.2019
09:31
3438
Cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, luminată în culorile steagului României
30.11.2018
11:38
2937
CENTENAR // Cum a fost POSIBILĂ Marea Unire de la 1 Decembrie 1918?
19.09.2018
14:20
28157
Dodon cere SIS să EXPULZEZE din R. Moldova toți cetățenii români care optează pentru UNIRE
31.03.2018
11:02
3295
REPORTAJ // Despre Unire, în satul lui Dodon
29.03.2018
13:03
7290
„Situaţia Republicii Moldova este disperată, iar unica salvare este Unirea cu România. Ar câştiga 10 ani de progres economic şi social”
18.03.2018
16:40
2139
Orban: PNL susţine unirea cu Republica Moldova. România este pregătită
14.03.2018
08:00
2353
BĂSESCU: Să se voteze și în consiliile locale din România Unirea cu R. Moldova
16.12.2025
15:12
1
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
229
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
185
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
215
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
302
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
266
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
334
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
459
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
488
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
446
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
623
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
565
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
744
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
591
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
630
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
783
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
653
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
763
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
654
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
663
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
624
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
683
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
662
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
787
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
624
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














