Stiri
jurnal.md
Vacanță: „Am dus vacile la păscut, am fost la stână și am cules mure”
Îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Iliuţ a avut șansa în această vară să-și amintească de copilărie. Contactată de Ziarul NAȚIONAL, artista a declarat că și-a petrecut vacanța la Cernăuți, unde și-a revăzut rudele, prietenii și a respirat aerul din munți, care îi lipsea enorm. Mai mult, ea ne-a dezvăluit ce bucate obișnuiește să gătească pe timp de vară, dar și ce preferă să facă în timpul liber.
Interpreta spune că se simte împlinită, fericită și își trăiește viața cu plăcere, mai ales de când a devenit bunică. Interpreta a mărturisit că se simte foarte bine și că adoră să muncească la noi proiecte. Artista a mai vorbit și despre secretul frumuseții sale, spunând că nu apelează la chirurgie sau la creme scumpe.
Satul și munții o inspiră
Și-a dorit o vacanță care să-i amintească de anii copilăriei, din acest motiv, interpreta de muzică populară a fost la munte, în locul unde a crescut. „Am petrecut două săptămâni la Cernăuți, timp în care am savurat liniștea, aerul curat și am admirat natura. Am cules ciuperci albe, mure, fragi, am dus vacile la păscut, am fost la stână și m-am întâlnit cu prietenii la un pahar de vorbă”, ne-a dezvăluit interpreta, menționând că din ciupercile culese și-a gătit gustarea preferată.
Secretul tinereții
Maria Iliuț are grijă de sănătatea și frumusețea sa, din această cauză profită din plin de roadele verii și consumă multe fructe și legume. Interpreta afirmă că acestea sunt benefice pentru ten și hidratează corpul. „Vara obișnuiesc să mă alimentez cu multe crudități. Căldura este insuportabilă, iar carnea n-o pot consuma în perioada estivală. Gătesc ceva lejer, dar cel mai des salate”, susține artista. Întrebată care este secretul tinereții sale, Maria Iliuț a răspuns că alimentația corectă și măștile naturale o ajută să se mențină frumoasă.
O agendă încărcată
Interpreta afirmă că ar fi stat mai mult la Cernăuți și și-ar fi prelungit vacanța, dacă munca și responsabilitățile nu ar fi așteptat-o. „S-au adunat foarte multe concerte, festivaluri și proiecte. Sper să reușesc să fac față tuturor, inclusiv ansamblului „Crenguța de Iederă”, pe care îl coordonez deja de ani buni. Se apropie și sărbătorile precum Ziua Independenței, Ziua Limbii Române și sunt solicitată peste tot. Am o agendă încărcată, dar asta mă bucură enorm”.
„Îmi doresc să vin cu ceva proaspăt”
Artista a declarat că zilele petrecute la munte i-au prins bine, astfel s-a întors la Chișinău plină de inspirație și cu voința de a crea. „Planific să pregătesc câteva piese noi împreună cu Mihai Amihalachioaie. Vreau să lansez cât mai multe piese, dar deja depinde de cât îmi va permite buzunarul. Îmi doresc să vin cu ceva nou și proaspăt, care să placă publicului și să fie actual. Vreau să mă regăsesc în topuri și să am cât mai multe apariții la tv și radio”, susține interpreta.
Pasionată de costume naționale
Atunci când se ivește vreo zi liberă, Maria Iliuț o petrece având grijă de costumele sale naționale, care-i sunt foarte dragi. „Îmi place să brodez, să-mi curăț costumele naționale și să le ajustez. Uneori mai citesc, îndeosebi literatură de specialitate”, precizează artista, care spune că se află într-o stare fizică perfectă, e sănătoasă, plină de viață, activă, energică și voioasă.
Doina Popov
Maria Iliuț și-a retrăit copilăria
Social
24.08.2013
16:13
2065
2065
jurnal.md Îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Iliuţ a avut șansa în această vară să-și amintească de copilărie. Contactată de Ziarul NAȚIONAL, artista a declarat că și-a petrecut vacanța la Cernăuți, unde și-a revăzut rudele, prietenii și a respirat aerul din munți, care îi lipsea enorm. Mai mult, ea ne-a dezvăluit ce bucate obișnuiește să gătească pe timp de vară, dar și ce preferă să facă în timpul liber.
Interpreta spune că se simte împlinită, fericită și își trăiește viața cu plăcere, mai ales de când a devenit bunică. Interpreta a mărturisit că se simte foarte bine și că adoră să muncească la noi proiecte. Artista a mai vorbit și despre secretul frumuseții sale, spunând că nu apelează la chirurgie sau la creme scumpe.
Satul și munții o inspiră
Și-a dorit o vacanță care să-i amintească de anii copilăriei, din acest motiv, interpreta de muzică populară a fost la munte, în locul unde a crescut. „Am petrecut două săptămâni la Cernăuți, timp în care am savurat liniștea, aerul curat și am admirat natura. Am cules ciuperci albe, mure, fragi, am dus vacile la păscut, am fost la stână și m-am întâlnit cu prietenii la un pahar de vorbă”, ne-a dezvăluit interpreta, menționând că din ciupercile culese și-a gătit gustarea preferată.
Secretul tinereții
Maria Iliuț are grijă de sănătatea și frumusețea sa, din această cauză profită din plin de roadele verii și consumă multe fructe și legume. Interpreta afirmă că acestea sunt benefice pentru ten și hidratează corpul. „Vara obișnuiesc să mă alimentez cu multe crudități. Căldura este insuportabilă, iar carnea n-o pot consuma în perioada estivală. Gătesc ceva lejer, dar cel mai des salate”, susține artista. Întrebată care este secretul tinereții sale, Maria Iliuț a răspuns că alimentația corectă și măștile naturale o ajută să se mențină frumoasă.
O agendă încărcată
Interpreta afirmă că ar fi stat mai mult la Cernăuți și și-ar fi prelungit vacanța, dacă munca și responsabilitățile nu ar fi așteptat-o. „S-au adunat foarte multe concerte, festivaluri și proiecte. Sper să reușesc să fac față tuturor, inclusiv ansamblului „Crenguța de Iederă”, pe care îl coordonez deja de ani buni. Se apropie și sărbătorile precum Ziua Independenței, Ziua Limbii Române și sunt solicitată peste tot. Am o agendă încărcată, dar asta mă bucură enorm”.
„Îmi doresc să vin cu ceva proaspăt”
Artista a declarat că zilele petrecute la munte i-au prins bine, astfel s-a întors la Chișinău plină de inspirație și cu voința de a crea. „Planific să pregătesc câteva piese noi împreună cu Mihai Amihalachioaie. Vreau să lansez cât mai multe piese, dar deja depinde de cât îmi va permite buzunarul. Îmi doresc să vin cu ceva nou și proaspăt, care să placă publicului și să fie actual. Vreau să mă regăsesc în topuri și să am cât mai multe apariții la tv și radio”, susține interpreta.
Pasionată de costume naționale
Atunci când se ivește vreo zi liberă, Maria Iliuț o petrece având grijă de costumele sale naționale, care-i sunt foarte dragi. „Îmi place să brodez, să-mi curăț costumele naționale și să le ajustez. Uneori mai citesc, îndeosebi literatură de specialitate”, precizează artista, care spune că se află într-o stare fizică perfectă, e sănătoasă, plină de viață, activă, energică și voioasă.
Doina Popov
Stiri relevante
10.04.2026
21:06
545
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
15:18
527
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:03
661
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
09:22
771
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
09.04.2026
20:47
814
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
16:56
823
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
09:31
1155
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
08.04.2026
21:03
891
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
17:56
853
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:32
778
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20

Top stiri
11.04.2026
08:05
19
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
459
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
484
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
524
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
543

20:54
572
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
707
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
548
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
507
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
673
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
579
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
526

13:35
847
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
660

11:56
758
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
770

09:19
756
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
717
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
925
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
944
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
880
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
788
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
713
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
813

18:19
888
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi