Marea Britanie, decizie în cazul lui Abramovich! Miliardarul rus, acuzat că este un SPION trimis de Putin
1437
Roman Abramovich (55 de ani), proprietar al celor de la Chelsea din 2003, a fost acuzat de spionaj în Anglia.
Rusul nu are liniște, chiar dacă în ultimii ani nu a mai apărut în prim-plan la Chelsea, iar acesta a fost acuzat de o publicație din Regat că este un apropiat al lui Putin, președintele Rusiei.
Publicația HarperCollins din Anglia l-a acuzat pe patronul rus al celor de la Chelsea că este un apropiat de-al lui Putin și să face spionaj pentru Rusia, toate aceste informații fiind date într-o carte în care apăreau mărturiile mai multor personaje cheie.
Totuși, se pare că totul s-a lămurit, iar șefii publicației și-au prezentat scuzele după ce au pierdut procesul în care au fost acuzați de "false informații aduse publicului".
În carte se vorbea și de faptul că Putin a stat în spatele preluării lui Chelsea de către Roman Abramovich.
Într-un comunicat, editura a spus că volumul respectiv „conţinea anumite informaţii imprecise” despre Abramovich.
Roman Abramovich a preferat să nu se mai implice la Chelsea în ultimii ani, iar rusul a delegat-o pe Marina Granovskaia pentru a se ocupa de clubul londonez.
Chiar și așa, Chelsea a fost una dintre cele mai puternice cluburi din lume, iar sezonul precedent, la doar câteva luni după ce Thomas Tuchel l-a înlocuit pe Frank Lampard, londonezii au câștigat trofeul Champions League pentru a doua oară în istorie.
În finală, Chelsea s-a impus în fața lui Manchester City, 1-0.
06.04.2026
21:10
263
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
352
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
286
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
348
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
328
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
383
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
573
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
474
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
415
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
464
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
21:10
115
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
308
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
247
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
326
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
308
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
346
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
529
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
456
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
400
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
452
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
511
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
571
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
590
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
589
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1051
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
983
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1093
Horoscopul zilei 05.04.2026
1228
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1087
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1516
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1194
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1156
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1149
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1275
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1471
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














