Mămăliga, de la artă la tradiţie. Lucruri inedite despre unul dintre cele mai populare preparate din lume

sursa: google.ro

De la artă până la o bogată tradiţie culinară e doar un pas. Peter Bruegel ar fi prezentat platouri cu mămăligă în „Wedding Banquet”, în 1568.

Pietro Longhi a realizat, la rândul său, un tablou intitulat „La polenta”, în anii 1700. Mămăliga este mai bine cunoscută în lume după denumirea italiană, polenta.

Înainte de a fi descoperit porumbul, mămăliga era preparată din hrişcă. Şi astăzi este gătită astfel în unele regiuni din Italia. Se numeşte „taragna”.

În Gasconia, mămăliga este cunoscută drept „la cruchade ” şi se pregăteşte cu lapte şi rom. Odată ce prinde formă este tăiată felii care mai apoi sunt prăjite şi date prin zahăr.

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a menţionat mămăliga în romanul său Dracula. „[...] Am mâncat la mic dejun un fel de terci din mălai căruia îi spun «mamaliga» şi vânătă umplută cu carne tocată [...].”

La El Bulli, cunoscutul bucătar Ferran Adria a creat o îngheţată numită „mămăligă şi zăpadă de parmezan”.

În Antile, mămăliga se numeşte „funchi” sau „cou-cou”. Este servită la tocane sau la peşte.

Mămăliga cu peşti zburători prăjiţi este considerată mâncare naţională în Barbados.

Mămăliga cu legume este des întâlnită în Trinidad Tobago şi se numeşte „callaloo”. De multe ori ţine locul pâinii şi orezului.

În Ungaria, mămăliga (puliszka) se mănâncă cel mai de des cu gulaş.

Sunt atâtea feluri de mămăligă în Italia că ar trebui scrisă o enciclopedie. Fiecare regiune are propria reţetă.

Gemul cu mămăligă este un preparat popular în Ungaria, dar şi în Italia. Maestrul bucătar Claudio Vicina a făcut din el semnătura restaurantului Eataly Lingotto din Torino.

Mămăliga are mai puţine calorii ca pastele, nu are gluten şi este ideală în lupta contra celulitei. Este foarte populară în rândul vegetarienilor.

În Soho, Londra, există un restaurant unde se pregătesc doar mâncăruri fără gluten, numit „La Polenteria”, unde mămăliga a fost adaptată pentru toate mesele.

„Mieliepap” este mămăliga Africii de Sud, se serveşte cu tocane, sosuri picante cu carne (chakalaka), grătar sau supe de roşii ori ceapă. Se mănâncă şi la mic dejun, cu lapte rece, zahăr şi unt.

„Osojaniza” din zona Fruili, în nord estul Italiei, este o mămăligă uşoară cu arome de unt, stravecchio sau ricotta afumată. Mai există o versiune numită muscnijk, cu unt, lapte şi cafea.

Mămăliga este regina bucătăriei româneşti şi se prepară în ceaun. Reţetele variază. În Bucovina, se pregăteşte un mix de fructe de pădure şi smântână, care se mănâncă cu mămăligă.

În Serbia, „proja”, pâine cu mălai, se găteşte cu lactate proaspete.

În Sahara, Maroc, mămăliga este cunoscută ca „tarwasht”.

Ucrainienii au „mamalyga”, pe care o pregătesc cu brânză.

În SUA, se numeşte „cornmeal mush”. Mălaiul se fierbe în apă sau lapte, apoi preparatul este răcit, feliat, prăjit şi mâncat cu sirop de arţar sau melasă.

Mămăliga poate fi şi albă. „Biancoperla”, tipică în nordul Italiei, se face dintr-o făină specială albă. La fel şi în Serbia, se numeşte „belmuž” şi se pregăteşte în lapte proaspăt de capră, nesărat, şi se serveşte cu lapte acru fierbinte.

„Zganci” vine din zonele rurale ale Sloveniei. Are forma unei mingi, se zdrobeşte şi se consumă cu tocane. De asemenea, se prăjeşte cu bucăţi de slănină sau se consumă cu iaurt ori miere.

În secolul XV, când mălaiul a fost adus în Europa, mămăliga a devenit foarte populară, iar în jurul ei s-a creat o bogată tradiţie culinară.

Sursa: gustare.ro