01:43:21 07.03.2026
Stiri

Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării

Actualitate 06.03.2026 19:58 Vizualizări422
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat astăzi o vizită de lucru în sudul țării, cu opriri la Cahul și Giurgiulești.

La Cahul, Președinta Maia Sandu a continuat dezbaterile despre sănătatea mintală și siguranța online, lansate acum câteva săptămâni. În cadrul unei discuții cu tineri, părinți și profesori, au fost abordate pe larg riscurile din mediul digital, dar și responsabilitatea comună a comunității de a-i proteja pe copii în spațiul online, astfel încât aceștia să fie în siguranță atunci când folosesc internetul.

Totodată, la Spitalul Raional Cahul, șefa statului a discutat despre proiectul viitorului Spital Regional, care urmează să fie construit pe teritoriul actualei instituții medicale. În acest context, au fost analizate etapele de tranziție necesare, precum și capacitatea unității de a gestiona în continuare volumul mare de muncă. A fost subliniată importanța asigurării continuității serviciilor medicale pentru pacienții din întreaga regiune, pe parcursul implementării proiectului.

Dimineața, șefa statului a vizitat și cele două porturi din Giurgiulești. Discuțiile purtate la fața locului s-au concentrat pe modernizarea acestor porți importante ale comerțului Republicii Moldova și pe valorificarea mai bună a potențialului lor strategic, în vederea dezvoltării economiei și a creșterii exporturilor naționale.

„Sudul țării are oameni harnici și mult potențial. Am încredere că îl putem valorifica”, a declarat președinta Maia Sandu.

Stiri relevante
Top stiri
06.03.2026 08:11 577 Horoscopul zilei 06.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.13 1 USD 17.34 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte