Maia Sandu promite că, în maximum DOI ani, CURĂȚENIA inițiată în domeniul justiției din R. Moldova va fi încheiată: „Pe mine mă interesează ce fel de judecătorii avem… eu i-aș fi trimis a doua zi la o fermă”
2159
Președinta Maia Sandu promite cetățenilor că, în maximum doi ani, justiția din R. Moldova va fi curățată de elementele corupte, iar oamenilor li se va face dreptate. Declarația a fost făcută la Dondușeni, în cadrul unei întrevederi cu localnicii.
„Pe mine mă interesează ce fel de judecătorii avem în republica noastră, ce fel de judecători? Eu i-aș fi trimis a doua zi la o fermă. Oamenii au primit salariu în ziua în care nu s-au prezentat o dată, de două, de trei ori la ședință? De șapte ani de zile nu poate să fie închis un dosar”, s-a plâns un localnic.
Șefa statului a declarat că este important ca, atunci când un dosar ajunge în instanța de judecată, să nu fie lăsat să se prăfuiască până îi va expira termenul. „Cinci judecători din 29 este puțin. Mai sunt câțiva pentru care trebuie să se ia decizii în viitorul apropiat. Repet, această evaluare va continua, doar că ea durează. Evaluarea nu o fac eu sau colegii din Parlament, dar experți străini”, a răspuns Maia Sandu, citată de NordNews.
Șefa statului susține că și-ar dori ca lucrurile să se miște mai rapid, însă există anumite proceduri și standarde care trebuie respectate: „Poate că va dura încă 1-2 ani, dar vom ajunge în situația în care toți judecătorii și procurorii care vor rămâne în sistem vor fi oameni onești”.
„Cei șase membri ai Comisiei de „pre-vetting” evaluează toți candidații. Ulterior va urma Comisia de „vetting” care va evalua judecătorii Curții Supreme de Justiție. În scurt timp va fi adoptată legea „vetting”-ului. Mai târziu, pe verticală, de sus în jos vor fi verificați toți procurorii și judecătorii. Comisiile de evaluare vor ajunge și în Dondușeni”, a completat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Chiriac.
Comisia de „pre-vetting” va activa până pe 30 iunie 2023.
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















