Maia Sandu în Rîșcani: Europa, cheia dezvoltării și bunăstării pentru comunitățile locale
881
Joi, 26 iunie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Rîșcani. Pe parcursul zilei, șefa statului a avut întâlniri cu autoritățile locale, reprezentanți ai serviciilor publice, antreprenori și cetățeni din diverse localități ale raionului.
În discuțiile sale cu autoritățile raionale și reprezentanții serviciilor publice, președinta Maia Sandu a subliniat cât de importante sunt fondurile europene pentru dezvoltarea localităților. Doar prin programele „Satul European” I și II, s-au realizat investiții de aproape 80 de milioane de lei în raion. Rețelele de apeduct au fost extinse în localitățile Costești, Pociumbeni și Dumeni; s-au iluminat zeci de kilometri de străzi în Hiliuți, Mihăileni, Duruitoarea Nouă. Mai multe grădinițe și școli au fost reabilitate. Zone de agrement pentru copii și tineri au fost construite în sate precum Aluniș, Șaptebani și Corlăteni.
„Putem face și mai mult, cu ajutorul fondurilor europene. De aceea, trebuie să continuăm pe calea europeană - singura care ne poate aduce dezvoltare, pace și bunăstare”, a declarat președinta Sandu.
Șefa statului a vizitat și Nodul Hidroenergetic Costești-Stînca, alături de sectorul de drum național G58 - între Păscăuți și Călinești - aflat în proces de reabilitare. Până acum, peste 100 de milioane de lei din Fondul Rutier au fost investiți în drumurile din raion.
Au fost realizate și investiții semnificative în sănătate. Cu aproape 18 milioane de lei, spitalul raional a fost dotat cu echipamente moderne, au fost achiziționate ambulanțe, iar în mai multe sate au fost deschise farmacii.
La încheierea vizitei, președinta Maia Sandu a discutat cu cetățenii din Costești, Corlăteni și satele apropiate. Dialogul a vizat atât progresele de până acum, cât și problemele care necesită soluții urgente - de la infrastructura drumurilor și condițiile din spitale, până la locuri de muncă și educație de calitate. Șefa statului a transmis că implicarea oamenilor contează și că statul va continua să investească acolo unde comunitățile au cea mai mare nevoie.
16.12.2025
10:25
223
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
211
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
315
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
453
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
408
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
648
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
510
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
584
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
677
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
600
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
16.12.2025
10:25
63
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
28
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
286
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
432
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
383
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
637
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
504
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
581
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
670
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
592
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
679
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
599
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
608
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
567
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
631
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
601
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
727
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
572
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
769
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1591
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
647
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
742
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
672
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
850
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
950
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
804
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
Horoscopul zilei 16.12.2025
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40























Inapoi














