Maia Sandu i-a oferit detalii lui Antony J. Blinken despre provocările de SECURITATE și tentativele de a destabiliza situația din R. Moldova
2064
Președinta Maia Sandu l-a întâlnit la Conferința de Securitate de la München pe Antony J. Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii. Discuțiile dintre cei doi au vizat inclusiv provocările de securitate pe care le înfruntă republica noastră.
„Am vorbit despre provocările de securitate cu care ne confruntăm noi și întreaga regiune, dar și despre eforturile depuse de către autoritățile de la Chișinău pentru consolidarea statului de drept, modernizarea economiei și asigurarea securității cetățenilor noștri”, a spus președinta Maia Sandu.
Totodată, șefa statului mulțumit Statelor Unite pentru asistența cuprinzătoare pe care o primim mai ales pentru a ne asigura independența energetică şi securitatea.
„Suntem recunoscători poporului american pentru contribuția consecventă la dezvoltarea democrației, a instituțiilor publice și pentru sprijinul pe care ni l-a oferit în aceste vremuri complicate pentru a deveni mai rezilienți economic și energetic, dar și mai performanți în domeniul securității”, a punctat Maia Sandu.
25.09.2025
11:11
2747
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1207
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
1946
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
3531
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3562
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
1831
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2075
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
29.10.2024
16:59
3379
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
28.10.2024
14:29
3312
Alexandr Stoianoglo REFUZĂ o nouă dezbatere electorală cu Maia Sandu, programată să aibă loc în această seară la postul public de televiziune
23.10.2024
09:09
6877
Echipa Maiei Sandu solicită Consiliului de Presă să identifice un MODERATOR, după ce mai multe posturi private de televiziune au declarat că vor boicota dezbaterea moderată de Gheorghe Gonța, ales de Stoianoglo
16.12.2025
07:04
101
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
221
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
524
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
415
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
520
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
605
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
552
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
622
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
549
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
566
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
527
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
578
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
555
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
690
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
536
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
735
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1528
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
610
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
693
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
643
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
803
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
900
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
766
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
697
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
870
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
775
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














