Maia Sandu face anunțul: Va participa sau nu la protestul de duminică din PMAN
1516
Fostul ministru al Educației, Maia Sandu, care se pregătește de lansarea unui partid politic - Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), anunță că va participa, mâine, la protestul din Piața Marii Adunări Naționale, anunțat de Platforma „Demnitate și Adevăr”.
Maia Sandu susține că mesajul pe care îl va transmite guvernării în cadrul protestului pașnic și civilizat se referă la faptul că politica pe care o fac cei de la putere este îndreptată împotriva cetățenilor.
„Duminică voi merge la protest pentru a le spune celor de la guvernare că ei nu ne reprezintă și că politica lor este îndreptată împotriva cetățenilor. Mă voi alătura oamenilor care vor protesta, pentru a le aminti guvernanților că timpul lor a expirat și că nu vom renunța la schimbare. Știm că ei nu au ochi să ne vadă și urechi să ne audă, dar vom insista, în mod pașnic și civilizat, pe respectarea drepturilor noastre și pe apărarea valorilor democratice. Ignorarea voinței poporului este o strategie proastă, care nu va ține mult timp”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Menționăm că, anterior, și Partidul Liberal Democrat din Moldova a anunțat că va participa la protestul de duminică, iar organizatorii au semnalat mai multe intimidări din partea poliției, inclusiv asupra oamenilor care și-au exprimat intenția de a veni duminică în centrul capitalei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















